”Ministerul
Afacerilor Externe precizează că autorităţile din Bosnia şi Herţegovina au
anunţat noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul acestui stat.
Astfel, începând cu data de 16 iulie a.c., cetăţenilor statelor membre UE,
inclusiv cetăţenilor români, le va fi permisă intrarea în Bosnia şi Herţegovina
cu condiţia prezentării unui test COVID-19 negativ efectuat în ultimele 48 de
ore, anterior momentului intrării în Bosnia şi Herţegovina”, precizează
oficialii MAE.
Regimul de
tranzit rămâne însă neschimbat, nefiind necesară prezentarea certificatului
medical solicitat în cazul şederii.
Cetăţenii
români pot tranzita Bosnia şi Herţegovina numai în scopul revenirii în România
sau în statul de reşedinţă, cu condiţia să nu se cazeze ori să înnopteze pe
teritoriul Bosnia şi Herţegovina.
Tranzitul în
scop turistic este permis doar pe coridorul Neum (Croaţia-Bosnia şi
Herţegovina-Croaţia).
În ceea ce
priveşte transportatorii de mărfuri, au fost ridicate toate restricţiile de
circulaţie pentru această categorie.