Ponderea autoturismelor ecologice noi în totalul vânzărilor, la
nivel naţional, s-a situat, în perioada de referinţă, la 3,4%,
faţă de 2,3% cât se înregistra în intervalul ianuarie – mai 2018

Din totalul vânzărilor de maşini prietenoase cu mediul, înregistrat în primele cinci luni, 1.814 unităţi au fost autoturisme hibrid, în creştere cu 71% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, 379 de unităţi erau 100% electrice (+149,3%), iar 92 de unităţi făceau parte din categoria plug-in (-34,3%), arată datele APIA, potrivit Agerpres.

În luna mai 2019, au fost comercializate 863 de autoturisme eco,
în creştere cu 86,4% comparativ cu luna anterioară, când s-au
vândut 463 de unităţi.

Potrivit datelor producătorilor şi importatorilor de automobile,
în topul celor mai comercializate autoturisme full electrice, în
primele cinci luni ale anului, primul loc a fost ocupat de Nissan –
cu 119 unităţi (faţă de 3 exemplare înregistrate în anul
precedent), urmat de Renault – cu 81 de unităţi (+406,3%),
Volkswagen (67 de exemplare, +86,1%), smart (59 de unităţi,
+15,7%), BMW (40 de unităţi, +14,3%), Jaguar (9 exemplare faţă de
niciunul în primele cinci luni din 2018), Audi (două unităţi faţă
de niciuna în anul precedent) şi Mercedes Benz (1).

În acelaşi timp, cele mai multe autoturisme hibrid vândute în
România, în perioada analizată, au fost înregistrate de: Toyota –
cu 1.611 unităţi, Lexus (82), Honda (32), Ford (30), Kia (26),
Hyundai (16), Suzuki (14) şi Land Rover (3).

De asemenea, în clasamentul vânzărilor de autoturisme plug-in conduce Mitsubishi – cu 30 de exemplare, urmată de Volvo – cu 28 de unităţi, Land Rover (20), BMW (7), Mini (4), Mercedes-Benz (2) şi Porsche (1). %.


Citește și: GALERIE FOTO | Cum se răcoresc europenii în timpul valului de caniculă care a lovit vestul continentului


 
 

Urmărește-ne pe Google News