Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat recent un ordin care modifică legislația în acest domeniu, arată sursa citată. Potrivit acestuia, cei care doresc să fie racordați trebuie să depună o cerere prin care să se identifice și să ateste dreptul de proprietate asupra locuinței. Ulterior, toate lucrările de racordare vor fi finanțate de către operatorul rețelei de gaze.

Pentru persoanele fizice, nu se percepe un tarif de analiză a cererii de racordare. De asemenea, racordarea consumatorilor casnici va fi gratuită, indiferent de distanța față de rețea, după ce ordinul ANRE va fi publicat în Monitorul Oficial.

Până acum, dacă distribuitorul considera că este nerentabil conectarea pe banii lui a clienților la rețea, aceștia făceau lucrările pe banii lor, iar la final racordul intra în proprietatea furnizorului de gaze.

 
 

Urmărește-ne pe Google News