Speriaţi de impactul pe care l-ar putea avea migraţia forţei de muncă din cele două ţări asupra Marii Britanii, presa din Regat continuă să arunce vorbe grele în direcţia românilor şi bulgarilor şi să le creeze o imagine deloc favorabilă în ochii cetăţenilor propriei ţări.
Cotidianul „The Sun” scria, ieri, un amplu articol cu titlul „Cheeky Beggars” / „Cerşetorii neruşinaţi”, un reportaj, spun ei, despre „prima tranşă de migranţi români porniţi spre Marea Britanie cu planuri mari de a cerşi şi a fura de la «extraordinarii» britanici”.
Titlul, însă, poate fi şi o ironie la adresa altor personaje din România care, la un moment dat, au ţinut primele pagini ale tabloidelor din Peninsulă- Cheeky Girls. Gabriela Irimia, unde gemene, a avut o relaţie cu parlamentarul britanic liberal-democrat Lembit Opik.
Imaginea prin care cei de la „The Sun” ilustrează pericolul ce-i paşte pe cetăţenii din Marea Britanie începând de azi este aceea unor persoane trecute de prima tinereţe, majoritatea de etnie romă, care flutură biletele de călătorie şi aşteaptă să se urce în autobuzul spre Anglia.
„Pasagerii îşi flutură biletele de călătorie în valoare de 75 de euro şi încantează «Anglia, Anglia», în timp ce aşteaptă să pornească în călătoria de trei zile şi 1.400 de kilometri către principala insulă a Europei.
Printre cei nerăbdători să treacă graniţele noastre acum larg deschise se află şi un condamnat pentru furt şi fiul lui, acum «ucenic» – plus alţii care povestesc că s-au ocupat cu furtul de fier vechi pentru a-l vinde.
Aceeaşi publicaţie a mai prezentat în paginile sale, ironic şi deloc corect, un pseudo-ghid de conversaţie englez-român, realizat, cel mai probabil, cu Google Translate, dar şi portrete nominale ale unor români veniţi să cerşească în Marea Britanie. Fiecare prtret era însoţit de declaraţii ale românilor care dezvăluiau cum aveau de gând să îşi câştige pâinea în Regat. Toate făceau referire la cerşetorie.
Românii, SPAIMA ENGLEZILOR! Presa din Regat, CUPRINSĂ DE ISTERIE,  după ridicarea restricţiilor
Despre iminenţa unui aflux al cetăţenilor români şi bulgari în ţările care au deschis acum piaţa muncii a vorbit şi Laszlo Andor, comisarul european pentru muncă.
„De astăzi, cetăţenii bulgari şi români îşi pot exercita deplin dreptul de a lucra în toate statele UE fără un permis de muncă. De fapt, bulgarii şi românii puteau deja să lucreze liber, fără restricţii, în 19 state şi s-au bucurat de dreptul de a călători şi a sta în toate statele membre, de când s-au alăturat UE, în 2007. Ca rezultat, sunt peste 3 milioane de persoane din Bulgaria şi România care locuiesc în alte state membre şi este puţin probabil că se va înregistra un aflux după ridicarea restricţiilor pentru muncitorii români şi bulari”, a subliniat comisarul european Laszlo Andor, într-un comunicat dat publicităţii miercuri şi citat de Mediafax.
Laszlo Andor apreciază că libera circulaţie este dreptul pe care oamenii îl asociază cel mai des cu cetăţenia europeană.
El arată că ridicarea restricţiilor pentru cetăţenii bulgari şi români vine într-un moment în care şomajul este mare şi se fac reduceri bugetare în multe state europene.
Restricţiile pe piaţa muncii pentru români şi bulgari sunt ridicate în toate ţările UE, de la 1 ianuarie 2014, pe fondul temerilor că va exista un val de imigranţi din România şi Bulgaria care vor „abuza” de beneficiile sistemelor sociale din ţări precum Marea Britanie sau Germania.
Potrivit Acordului asupra liberei circulaţii a persoanelor dintre Elveţia şi UE, Berna poate menţine restricţiile pentru români şi bulgari până la 31 mai 2019.
Momentul a fost precedat însă de dispute aprinse şi temeri ale unor ţări, în frunte cu Marea Britanie, în legătură cu impactul pe care ridicarea restricţiilor îl va avea pentru piaţa muncii din aceste ţări, după experienţa „instalatorului polonez”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
S-a aflat motivul real pentru care asistenta de la UPU Constanţa și-a luat viața. Ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și fostul soț, tatăl fetiței lor de trei ani. Mărturia unei apropiate a tinerei: "Pitica mea...".
Viva.ro

Cum l-a convins Andreea Esca pe Tudor Chirilă să-și cumpere moșie la Porumbacu și să fie vecini: “I-am spus că nu am niciun chef să vin...". Continuarea e fabuloasă
Libertateapentrufemei.ro
Cum l-a convins Andreea Esca pe Tudor Chirilă să-și cumpere moșie la Porumbacu și să fie vecini: “I-am spus că nu am niciun chef să vin...". Continuarea e fabuloasă
Noul tip de pește din comerț care înlocuiește somonul. E delicios, bogat în vitamine, dar este mai ieftin
FANATIK.RO
Noul tip de pește din comerț care înlocuiește somonul. E delicios, bogat în vitamine, dar este mai ieftin
Cum și-a amenajat Maurice Munteanu apartamentul de 117.000 de euro din București. Imaginile s-au viralizat pe internet! Wow, ce decor!
Unica.ro
Cum și-a amenajat Maurice Munteanu apartamentul de 117.000 de euro din București. Imaginile s-au viralizat pe internet! Wow, ce decor!
Iancu Guda, reacţie despre ce va face România, după ce Trump a cerut 5% pentru Apărare statelor NATO
Observatornews.ro
Iancu Guda, reacţie despre ce va face România, după ce Trump a cerut 5% pentru Apărare statelor NATO
Horoscop 9 ianuarie 2025. Peștii trebuie să evite concluziile radicale, care nu vor face decât să le accentueze starea de anxietate legată de viitor
HOROSCOP
Horoscop 9 ianuarie 2025. Peștii trebuie să evite concluziile radicale, care nu vor face decât să le accentueze starea de anxietate legată de viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI