Olandezii acordă cea mai mare atenţie sănătăţii dinţilor (83% dintre ei au mers la dentist într-un an), urmaţi de danezi (78%), luxemburghezi (77%) şi germani (77%). Cu 52%, francezii se situează sub media europeană, care este 57%. Codaşii sunt românii (34%) şi ungurii (35%).
Numai 34% dintre francezi spun că au toţi dinţii naturali, în timp ce la unguri proporţia este de 19%. Media europeană la acest indice este de 41%. Jumătate dintre europeni declară că au fost la dentist pentru un control de rutină sau pentru detartrare. O treime dintre ei au mers pentru un tratament banal şi aproape un european din cinci, pentru un tratament de urgenţă.