Televizoare, mașini de spălat, frigidere, telefoane, ceasuri sau haine – iată doar câteva dintre produsele care s-au dat ca pâinea caldă, ca urmare a reducerilor de Black Friday, anul acesta. Vânzările record din acest an confirmă tendința generală a românilor de a consuma mult.
Goana după produse ne duce cu mintea în trecut, la două perioade în care lumea părea că nu are limite în privința achizițiilor. Prima a fost perioada de după revoluția din 1989, când se cumpăra orice exista pe piață, iar a doua a fost cea de dinainte de criza financiară din 2008. Atunci, românii își făceau credite cu buletinul pentru orice le dorea inima, indiferent că aveau sau nu nevoie de acel obiect. Ce îi determină pe români să fie consumatori înrăiți fără să producă nimic?
Este o reacție la austeritatea din cei aproape 10 ani de criză
“Românii au avut mereu o fascinație pentru deținerea de bunuri și găsesc multă satisfacție în a poseda obiecte. De aceea, în România sunt cei mai mulți proprietari de locuințe, pe când în occident, oamenii trăiesc, marea majoritate, în locuințe închiriate. Când are un ban în plus, românul îl cheltuie pe produse. În perioada crizei, nu a avut lichidități și nu a consumat tocmai din acest motiv. Din punct de vedere psihologic, consumul în exces de acum este o reacție la austeritatea din cei aproape 10 ani de criză. Este acel sentiment de supracompensare a unei nevoi neîmplinite, ca un om înfometat care are acces temporar la delicatese și le mănâncă în exces”, a afirmat psihologul.
«Românii nu au învățat nimic»
“Românii sunt printre ultimii din Europa la venituri, dar primii la consum. Nu economisesc, nu produc, nu investesc în active, ci doar în pasive, nu au alte scopuri decât cele imediate. Ieșirea timidă din criza financiară începută în 2008 a generat o falsă impresie de bunăstare. Această bunăstare de moment nu este sustenabilă, iar pericolul unei recesiuni este foarte mare. Cu alte cuvinte, o nouă criză financiară și economică bate la ușă, în special în țările în care oamenii consumă mult peste adevărata lor putere financiară ori pe datorie. Prin consum nedublat de producție, românii îi finanțează pe străinii de la care vin acele produse și consolidează economiile acelor țări producătoare. Lipsa educației financiare a românilor și consumul fără limite decente riscă să aducă înapoi criza, în ciuda falsei impresii temporare de bunăstare”, a încheiat psihologul.
Tensiuni la curtea regelui Mihai. Psihologia divizării Casei Regale între susținătorii fiicelor regelui și adepții prințului Nicolae