Un proiect de lege aprobat joi de Guvern prevede posibilitatea ca cetățeanul să opteze pentru eliberarea unei cărți electronice de identitate, cu sau fără imaginea impresiunilor papilare a celor două degete arătătoare, sau a unei cărți de identitate simple, fără CIP.
Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, această posibilitate este oferită și în cazul minorilor, dar la solicitarea părinților sau a reprezentaților legali.
„Cartea electronică de identitate (CEI) va permite titularului autentificarea în sisteme informatice ale Ministerului Afacerilor Interne și în sisteme informatice ale altor instituții publice sau private, precum și utilizarea semnăturii electronice, în condițiile legii. CEI va facilita astfel accesul cetățeanului la diverse servicii electronice (bancare, fiscale, sociale, financiare etc.), cu efecte majore privind simplificarea relației cu autoritățile publice, creșterea calității și accesibilității serviciilor publice”, se arată în comunicat.
CEI va respecta cerințele Comisiei Europene privind securizarea documentelor în contextul combaterii terorismului, al migrației ilegale, al traficului de droguri și de persoane, în condițiile în care cărțile de identitate actuale sunt realizate cu tehnologie din anii 90.
Guvernul precizează că noul document de identificare va oferi cetățenilor garanții suplimentare de securitate, iar instituțiilor de drept public sau privat, certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise pe respectivul document.
Citește și: Ajutor financiar pentru familiile monoparentale din Capitală. Câți bani pot primi părinții
La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!