Potrivit OUG adoptată de Guvern, se vor acorda câte 20 de lei pe zi pentru fiecare persoană găzduită și alți 50 de lei pentru cazare. În total, 70 de lei pentru fiecare refugiat luat în spațiu.
Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a precizat că aceşti bani sunt acordaţi persoanelor fizice, voluntarilor şi românilor care, fără să fi aşteptat neapărat o decizie în acest sens a autorităţilor, s-au grăbit să găzduiască refugiații din Ucraina încă din primele zile ale sosirii acestora în România, după invazia armatei rusești.
„Şi-au deschis uşile, i-au primit pe vecinii şi prietenii ucraineni în casele lor şi iată că, prin această Ordonanţă, Guvernul dă posibilitatea românilor care au făcut acest gest să poată continua sau cel puţin să îşi dimineze efortul pe care l-au făcut până acum, atât în privinţa asigurării hranei cât şi a cazării”, a declarat Cărbunaru.
Hotelurile și alte spații de cazare vor primi 100 de lei pe zi pentru fiecare refugiat
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a precizat că, pentru că există speculaţii în privinţa beneficiarilor sumelor alocate de Guvern, „poate să confirme că, în continuare, sunt alocate sume inclusiv pentru hoteluri sau alte zone de cazare unde sunt refugiaţi, suma fiind de 100 de lei pe zi pentru fiecare refugiat cazat, iar pentru spaţiile puse la dispoziţie de statul român, suma este de 50 de lei pe zi pentru fiecare refugiat.
În ceea ce privește impactul bugetar, Dan Cărbunaru a dat asigurări că „există sumele necesare”, în condițiile în care, în acest moment, sunt aproximativ 80.000 de cetăţeni ucraineni pe teritoriul României, însă nu toţi sunt în locuinţele românilor.
Cum se decontează cheltuielile și în cât timp se virează banii
Pentru a beneficia de decontare, persoanele fizice depun în primele trei zile lucrătoare ale fiecărei luni, pentru luna precedentă, la autoritățile administrației publice locale (primării) pe raza cărora se află locuința în care sunt găzdfuite persoanele, o cerere.
În această cerere se precizează numărul persoanelor găzduite, numele și prenumele acestora, localitățile din care aceștia declară că provin și intervalul de timp pentru care solicită decontarea cheltuielilor cu hrana. De asemenea, solicitantul precizează în cerere dacă optează pentru încasarea sumelor în numerar sau prin virament bancar.
Cererea este însoțită de o declarație pe propria răspundere cu privire la realitatea informațiilor cuprinse în cerere, de o copie a actului de identitate a solicitantului și de documente care atestă dreptul de folosință asupra locuinței în care sunt găzduite persoanele.
Cererea se depune de către o singură persoană pentru aceeași locuință. Cererile depuse după termenul prevăzut, adică după primele trei zile lucrătoare ale lunii în curs, se soluționează în luna următoare.
Pentru cererile depuse în termen, autoritățile administrației publice locale transmit, în termen de trei zile lucrătoare, situațiile centralizatoare întocmite și certificate pentru realitate Inspectoratelor Județene pentru Situații de Urgență precum și spre informare instituției prefectului.
În termen de 10 zile lucrătoare de la primirea situațiilor centralizatoare certificate, Inspectoratele Județene pentru Situații de Urgență virează sumele solicitate în contul 50.06.10 „Sume de mandat cuvenite beneficiarilor, reprezentând cheltuielile cu hrana prevăzute la art. 1 alin. (10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2022, cu modificările și completările ulterioare“, deschis la unitățile Trezoreriei Statului la solicitarea unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale.
Modelul cererii și al declarației pe propria răspundere sunt prevăzute în Anexele nr. 1 și 2 din HG nr. 336 / 2022.
Foto: Hepta
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia