Anul 1941, sfârșit de mai. E agitație mare la capela din Hohenschwangau, localitatea de la granița Germaniei cu Olanda, în care naziștii au creat tabăra pentru etnicii germani aduși din estul Europei. În lagăr umbla vorba că militarii ar fi prins un spion britanic, infiltrat printre oamenii aduși din Rusia, Polonia, România, Cehia sau din Ungaria, scrie Monitorul de Suceava. Misterul a fost, însă, dezlegat, după ce în capelă și-a făcut apariția însuși Adolf Hitler.
Sobru, Fuhrer-ul a ținut în brațe un bebeluș pe care l-a botezat Adolf. Liderul nazist a felicitat-o pe mama copilului, s-a interesat de situația tatălui aflat pe front și, înainte de a pleca, i-a oferit un plic cu mai multe bancnote.
Oamenii au rămas uimiți pentru că Hitler s-a ținut de cuvânt. Promisese că va boteza primul copil născut în această tabără. Mama pruncului botezat de Fuhrer a fost privită atunci cu invidie. Puțini știau că Barbara Stadler era originară din Voivodeasa – Suceviţa sau Furstental, aşa cum îi spuneau nemţii localităţii din Bucovina.
Așa a fost creștinat Adolf Ernst Stadler. Bărbatul va împlini în curând 77 de ani, însă povestește cu luciditate despre chinul îndurat de familia sa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
„În anul 1940, familia mea a fost luată de aici, din Voivodeasa, şi dusă în Germania, pentru că aşa a făcut atunci Hitler cu toţi nemţii din Europa, i-a strâns în Germania. Tata era neamţ de origine, Mathias Stadler, mama la fel, Barbara Stadler, născută Gaschler. Când au plecat ai mei de aici aveau numai doi copii, fraţii mei mai mari, Peter şi Alfred. Au fost cantonaţi într-un gen de tabără la Hohenschwangau, localitate din apropierea graniţei germane cu Austria. Imediat ce au ajuns acolo, tata a fost luat la război. Îmi aduc aminte din cele ce mi-a povestit mama, că le-au spus, încă de când au sosit în tabără, că primul copil care se va naşte acolo va fi botezat de Hitler. În primăvara anului 1941, la 25 aprilie, m-am născut eu, chiar acolo la Schwangau (n.a. Hohenschwangau). Mama mi-a zis că am fost botezat de Hitler, de aceea am primit şi numele de Adolf, alături de Ernst, şi am aflat tot de la ea, Dumnezeu să o ierte, că certificatul meu de naştere era scris cu litere de aur şi era semnat de Hitler. Mama a primit şi nişte bani atunci de la Hitler, un fel de premiu, mai mult, acesta i-a promis că va avea grijă de mine. Nu am văzut niciodată certificatul de naştere pentru că la sfârşitul războiului, când ne-am întors acasă în România, mama l-a distrus de frica ruşilor care erau peste tot atunci, şi vă daţi seama ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi găsit documentul cu semnătura lui Hitler. Cred că ne împuşcau pe toţi…”, a mărturisit „Nea Adolf” din Voievodeasa, pentru sursa citată.
Pensionarul spune că mama sa nu a mai trecut prenumele Adolf atunci când a refăcut actele la întoarcerea în țară, după sfârșitul războiului. Bărbatul a aflat, însă, cine l-a botezat și a făcut demersuri ca să afle mai mult.
„În actele emise în Germania la vremea de atunci, eu figurez ca Stadler Adolf Ernst, de altfel acest lucru se vede şi în documentele pe care le-am scos de la Arhivele Statului din Germania, atunci când umblam să obţin şi acte germane, ceea ce am reuşit. Am şi paşaport german, sunt şi cetăţean german, însă vă rog să mă credeţi că niciodată nu am fost tentat să mă stabilesc acolo. De ce? Pentru că aici, la Voivodeasa, este casa mea şi eu aici vreau să mor, chiar dacă doi din cei patru copii ai mei s-au stabilit acolo”, a spus Adolf, românul botezat de Hitler.
Din cauza ororilor războiului, bucovineanul spune că a și-a văzut tatăl pentru prima oară când avea 54 de ani.
„Nu am mai avut nici un semn de viaţă de la tata, toţi spuneau că a murit, şi mama a decis să se căsătorească tot cu un neamţ din Voievodeasa, pe care îl chema Bongart. A mai avut cu acesta doi copii. Însă, prin anul 1963, când unul dintre fraţii mei a pierdut un braţ într-un accident, am aflat, prin Crucea Roşie, că tatăl meu natural este în viaţă şi că trăieşte în Germania. A trimis atunci o scrisoare în care îl chema pe fratele accidentat, să-i pună o proteză acolo. Fratele a mers, i-a pus proteza şi după ani buni, după Revoluţie, am fost şi eu acolo şi mi-am văzut pentru prima oară tatăl, când aveam vârsta de 54 de ani”, a precizat bărbatul
Finul lui Hitler spune că este și cetățean german. Ar fi putut să se stabilească acolo, precum copiii, nepoții sau cei trei frați ai săi. Se simte legat sufletește de Voievodeasa, satul bucovinean în care vrea să moară.
sursă foto: Monitorul de Suceava
Citește și VIDEO/Petre Moraru, actorul român care a fost pe coperta “National Geographic”:”Dracula mi-a mai dat niște bani la pensie!”