Florin Mocian, 22 de ani, și Hassin Kilifi, un marocan de 40 de ani născut în Marrakech, au evadat din închisoarea Bellizzi, din Avellino, într-o operațiune desprinsă parcă din filme. Cei doi, împreună cu un al treilea deținut, care a fost prins în timp ce încerca să fugă, au scobit timp de câteva zile o gaură în peretele exterior al celulei lor. Apoi, luni noapte, la ora 1.00, după ce au făcut o frânghie din toate cearșafurile, au coborât în curtea închisorii, de unde au reușit să fugă.
Un al treilea deținut, un bărbat din Europa de Est, a fost prins în curtea închisorii, în timp ce cel de-al patrulea ocupant al celulei a refuzat să participe la evadare.
„Marocanul face parte dintr-o organizație teroristă și are de executat o pedeapsă de 6 de ani de închisoare”, a declarat Aldo Di Giacomo, secretar general al Sindicatului Poliției Penitenciare. Inițial s-a crezut că o mașină i-a preluat pe cei doi de lângă închisoare, dar, ulterior, anchetatorii au descoperit că românul și complicele lui au fugit pe jos.
Căutările celor doi deținuți care, potrivit zvonurilor, sunt încă ascunși în Irpinia, sunt concentrate mai ales pe Muntele Faliesi, la sud de Avellino, între municipiile Contrada și Forino.
Aproximativ 100 de oameni, printre care carabinieri și polițiști, sunt angajați în căutări, la care s-au adăugat două echipe din cadrul departamentului de Carabinieri din Puglia, specializate în vânătoare de fugari. Muntele, care prezintă peșteri și ascunzători naturale, este cercetat de 5 zile, dar nu au fost descoperiți încă evadații.
La căutări participă și elicoptere ale carabinierilor, dar și unități cu câini specializați în găsirea de urme.