Comentează„Mă numesc Stoica Ovidiu Anton, am 37 de ani. Ultimele patru luni jumate le-am petrecut în zonă de război. Am fost și am luptat pentru Ucraina”, își începe românul mărturisirea. Înainte să vorbească, în reportajul Recorder sunt publicate imagini filmate în prima linie chiar de Ovidiu.
„Da, tati! Rupe-i! Asta-i casa de unde-o tras în noi!”, spune Ovidiu pe imaginile pe care el le filma. În timp ce pe filmare apare cadavrul unui soldat rus, Ovidiu spune: „Bulangiii! Morții mă-tii…”
În următorul cadru, Ovidiu chiuie râzând, filmându-se pe el, și spune: „Să vedeți ceva frumos…” Mută camera pe cadavrul unui alt soldat și mișcă imaginea spre al doilea, care zace cu fața în jos la câțiva metri distanță: „Ăsta s-o dus pe p… frumos… Ăsta mai frumos… Și cam așa stă treaba pe aici, la noi. Vă pup!”, mai spune, filmându-se din nou pe el, zâmbind, și imitând cu buzele un sărut.
„Nu mai sunt eu”
După patru luni și jumătate în Ucraina, dintre care 35-40 de zile, după cum spune, în zona roșie, în tranșee, românul care s-a întors acum acasă, în Ardeal, Ovidiu e un munte de durere: „Sunt total diferit de când am venit înapoi. În sensul că mă simt vulnerabil. Practic nu mai sunt eu. Nu știu ce m-a afectat mai mult, ce s-a întâmplat așa de rău, dar nu mai sunt eu.”
S-a întors din Spania, unde lucra ca șofer de TIR, ca să ajute. A ajuns la Isaccea, unde a fost voluntar timp de o lună: „După o lună de zile, făcând voluntariat, a trecut o femeie, era foarte, foarte foarte murdară, cu doi copii. Și mi-a cerut apă. Mi-a spus că timp de trei zile nici ea, nici copiii nu au putut să mănânce și nici să iasă dintr-un beci.”
„Să-i ucidem pe nemernici și să vă ajutăm să luăm Ucraina înapoi”
Pe 1 aprilie, Ovidiu a trecut granița în Ucraina și a luat hotărârea să se înroleze în Legiunea Internațională. S-a filmat imediat după ce a fost acceptat, alături de mai mulți camarazi: „Ne antrenăm și sperăm să ajunge cât mai repede acolo, pe front, să-i ucidem pe nemernici și să vă ajutăm și să luăm Ucraina înapoi.”
Ovidiu a filmat în mai multe rânduri diverse momente, atunci când a ajuns pe front. „Mergem să omorâm ruși”, spune el râzând în imaginile pe care a acceptat ca Recorder să le publice. Are loc un dialog în spaniolă cu un camarad care spune că el nu vrea să omoare pe nimeni. Ovidiu replică: „Nu, nu, tu ești pacifist. Și ultimul rus pe care l-ai spânzurat?” Soldatul întrebat începe și el să râdă.
„Nu pot să descriu cu cuvinte ce am simțit și cum m-am simțit. Practic, toți râdeam. Și eram bucuroși că suntem acolo”, povestește acum, în casa sa din Ardeal.
Dar bucuria s-a transformat în regrete: „Când începi și vezi că băiatul cu care beam și mâncam și ne distram și glumeam și număram bombele, zici, unde-s?, de ce?, de ce-o plecat?”
„Aș vrea să-i ajut, nu să fac ce am făcut”
Ovidiu începe să plângă când e întrebat cum au fost momentele din război atunci când a luptat în tranșee. Bărbatul care-și striga bucuria când trăgea spre liniile inamice, plânge necontrolat acum și nu mai poate vorbi.
„Aș vrea să șterg tot ce am făcut acolo, pentru a face altceva. Să aflu cine era tanti aia care a venit în Isaccea cu doi copii, vai de capul ei. Să arunc cu bomboane, nu cu bombe. Să-i ajut, nu să fac ce am făcut”, spune el pentru Recorder.
În 2004, Ovidiu a fost arestat pentru jaf armat: „Practic, am confundat viața reală cu un film. Practic, am crezut că pot să intru într-o bancă, să iau banii și să plec cu ei acasă. După ce au venit 300 de polițiști… m-au arestat. Când am învățat spaniolă, primele cuvinte pe care le-am învățat a fost că Fiscalul (procuratura) cere 138 de ani și șase luni de pușcărie. După care, la 3 ani jumate am fost condamnat la 14 ani și 6 luni.”
Ovidiu spune că nu regretă tâlhăria, pentru că, susține, dacă nu ar fi făcut „prostia aia”, acum fie ar fi fost mort, fie ar fi făcut grozăvii mult mai mari: „În viață trebuie doar să înveți!”
Trimis acasă după accidentul suferit
Bărbatul a luptat în Ucraina alături de alți români și când e întrebat dacă a pierdut mulți camarazi începe iar să plângă: „Mulți, mulți… Shuto era un băiat de 21 de ani, tot timpul făcea glumea. Venea și se arunca pe columbieni și îi strângea în brațe. Pentru mine Shuto încă-i viu, Shuto încă luptă!”
Ovidiu a fost și el rănit și a fost trimis acasă, se se recupereze, după ce a ieșit din spitalul unde a fost tratat. Folosește două cârje ca să se deplaseze și nu calcă pe piciorul stâng. „A fost un accident, practic… Și… a fost un accident și m-am lovit la picior.” Nu dă detalii despre natura accidentului, explicând că are voie să spună doar ce scrie în actele medicale.
„Niciodată nu aș fi căzut prizonier”
Românul spune că oferea grenadele lui camarazilor, când aceștia rămâneau fără, dar una păstra întotdeauna la el: „În caz că mă împușcă și nu pot să mai merg și nu pot să mai trag. Niciodată n-aș fi căzut prizonier. Ca prizonier te torturează, te interogheză, vrei sau nu, dai informații, și apoi tot te omoară. Noi suntem considerați de ruși jegul din armată, mercenari.”
Ovidiu mai povestește că sunt mulți care-i scriu și-i cer să ajungă și ei pe front, să lupte: „Stai acasă! Ți se pare că-s bine? Ți se pare că m-am întors bine, că-s fericit? Ți se pare că am schimbat, că am făcut ceva?”
În final, fără niciun moment de ezitare, Ovidiu recunoaște că a ucis oameni în război.
Reportajul publicat de Recorder a fost realizat de Mircea Barbu și Alex Varninschi.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina