La 23 de ani, Denis Tudor trăiește visul oricărui student care-și dorește o carieră în electronică. Tânărul din Mangalia face parte din echipa „rLoop” în cadrul unei competiții inedite organizate de Elon Musk. Este vorba despre antreprenorul care deține Tesla Motor, compania producătoare de autoturisme electrice, și compania Space X, care furnizează servicii pentru NASA.

Împreună de alți specialiști, Denis a pus bazele unui sistem capabil să transporte oamenii la viteze de peste 1.200 de kilometri pe oră. Asta ar putea fi posibil, spun cercetătorii, printr-un tunel depresurizat. Pentru ideea inovativă, Elon Musk i-a acordat românului și echipei sale premiul pentru inovație, notează startupcafe.ro.

„Hyperloop este practic o capsulă ce va fi propulsată cu viteze de peste 1.200 de kilometri pe oră, într-un tub cu condiții atmosferice joase. Ar putea fi catalogat ca un mijloc de transport în comun între tren și avion, ideal pe distanțele de până în 1.000 de kilometri, unde zborul cu avionul nu avantajează, din cauza timpilor petrecuți în aeroport, iar călătoria cu trenul ar dura prea mult. Totodată, această soluție are și avantajul tehnic al unui consum redus de energie, pe fondul  condițiilor de presiune atmosferică foarte joasă. Astfel, o călătorie cu Hyperloop va fi mai ieftină decât un bilet de avion”, spune Denis Tudor.

Denis Tudor arată premiul obținut în cadrul competiției
sursă foto: facebook.com

Românul care a dezvoltat transportul viitorului. Am putea străbate un kilometru în trei secunde

Denis Tudor are membri NASA printre colegii săi de echipă. Specialiștii au conceput un prototip, pe care l-a construit cu 70.000 de euro, fonduri atrase printr-o campanie de crowdfunding (campanie de strângere de fonduri).

Magnatul Elon Musk a organizat un concurs amplu. A adunat minți strălucite pentru a concepe și mai apoi pentru a construi un sistem de transport rapid, ce include toată infrastructura necesară.

Echipa din care face parte Denis Tudor este formată din 40 de membri din 14 țări. Cu toții s-au organizat în așa fel încât să poată lucra de la distanță. În vara lui 2016, Denis a ajuns în Statele Unite, cu ajutorul unui antreprenorului Antonio Eram, și a început să lucreze la prototipul Hyperloop.

Dacă va fi pus în practică, sistemul revoluționar va schimba modul în care oamenii călătoresc în orașele lumii. De exemplu, o călătorie de la Los Angeles în San Francisco, pe o distanță de peste 550 de kilometri, va dura mai puțin de 30 de minute și ar putea costa aproape 50 de dolari.

„Eu m-am ocupat, alături de colegii mei, de senzorii folosiți, de controlul capsulei în tubul vidat, dar și de o parte din electronică”, a explicat Denis Tudor.

Prototipul trenului supersonic „Hyperloop” ar putea prinde contur în anul 2020. Ulterior, echipa de specialiști vrea să-l construiască în mai multe țări de pe planetă.

sursă foto: startupcafe.ro

Urmărește-ne pe Google News