Premiul Moore a fost acordat pentru un articol remarcabil în domeniul cercetării ştiinţifice, apărut în una dintre principalele publicaţii editate de AMS. Premiul este decernat o dată la trei ani şi valoarea sa actuală este de 5.000 de dolari americani.
Ciprian Manolescu a câştigat premiul Moore pe 2019 pentru articolul său intitulat „Pin (2) – equivariant Seiberg-Witten Floer homology and the triangulation conjecture”, publicat în Journal of the AMS. Textul acestui articol rezolvă conjectura triangulării, „demonstrând că există variaţii topologice care nu admit o triangulare simplicială în fiecare dimensiune mai mare de 4”, potrivit unui articol publicat de UCLA.
Cine este Ciprian Manolescu
Ciprian Manolescu și-a obţinut doctoratul în 2004 la Universitatea Harvard şi a ocupat posturi la universităţile Princeton, Columbia şi Cambridge, înainte de a se alătura corpului profesoral de la UCLA. A câştigat deja premiul Frank and Brennie Morgan şi o bursă de cercetare Clay Research Fellowship. Este, de asemenea, câştigător al Premiului Societăţii europene de matematică în 2012 şi al premiul Robert Sorgenfrey Distinguished Teaching în 2011, potrivit Agerpres.
La începutul acestui an, un adolescent român a câștigat marele premiu la o loterie din Spania. Cosmin Rotariu, de 15 ani, a dat lovitura vieții sale, după ce a câştigat marele premiu la Loteria Copilului, la Barcelona. Băiatul a declarat presei că e șocat, mai ales că e pentru prima oară în viaţa sa când joacă la loterie și că încă nu știe ce va face cu banii.
Citește și