Andrei Iancu este în prezent avocat partener în cadrul firmei de avocatură Irell & Manella LLP din Los Angeles și este specializat în dreptul de proprietate intelectuală, relatează Digi24.ro.

Iancu ar putea fi numit în funcția de subsecretar de stat și director al Oficiului pentru Brevete şi Mărci.

Potrivit sursei citate, avocatul Andrei Iancu a publicat, de-a lungul timpului, mai multe cărți în domeniul proprietății intelectuale. El este doctor în drept și a predat ma imulte cursuri la prestigioasa universitate UCLA.

Românul a reprezentat în instanță clienți din diverse domenii și a pledat în repetate rânduri în fața Oficiului pentru Brevete şi Mărci, a Comisiei Internaţionale pentru Comerţ din SUA.

După cum rezultă din CV-ul său, Andrei Iancu este licențiat în Inginerie Aerospațială și absolvit un program de master în domeniul Ingineriei Mecanice, ambele la universitatea UCLA. Mai apoi, a lucrat ca inginear la compania Hughes Aircraft.

În urmă cu 10 ani, Andrei Iancu a fost desemnat, pentru prima oară, cel mai bun avocat în domeniul dreptului de proprietate intelectuală și al brevetelor.

În 2016, a fost distins cu titlul de cel mai bun avocat al anului din partea publicației Los Angeles Business Journal. Cu acel prilej i-au fost recunoscute cunoștințele în domeniu, atitudinea de lider și comportamentul exemplar.

Potrivit sursei citate, compania Irell&Manella, unde Andrei Iancu este partner, a apărat interesele lui Donald Trump, alături de Mark Burnett Productions și NBC Universal, într-un caz care implica revendicări privind drepturile de autor asupra unui reality show „The Apprentice”.

Sursă foto: irell.com


Citește și VIDEO/ A fost inventată bacteria-cyborg care produce energie ieftină. Cum funcționează noua „tehnologie”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News