Sindicatul Controlorilor de Trafic Aerian, de la Romatsa, a anunţat declanşarea unei greve de avertisment de două ore, vineri, de la ora 11:00 la ora 13:00. Sindicaliștii de la Romatsa sunt nemulțumiți, printre aletele, de personalul insuficient, salariile prevăzute în contractele colective de muncă și de faptul că Romatsa are în continuare o conducere interimară.
Pe perioada grevei de avertisment, numai 30% din cursele aeriene vor fi dirijate, iar restul avioanelor vor rămâne la sol.
Ce salarii au controlorii de trafic aerian de la Romatsa
Controlorii de trafic aerian de la Romatsa sunt printre angajații cel mai bine plătiți din România. Un angajat cu funcţia de controlor de trafic aerian are un salariu net de 21.000 de lei pe lună, aceasta fiind cel mai bine plătită profesie din România, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică. În cazul unui începător, salariul este de 2.000 de euro.
În România existau, la mijlocul anului trecut, 552 de controlori de trafic aerian, dintre care în jur de 300 sunt controlori de rute, iar restul sunt controlori de turn. Dintre cei 252 de controlori de turn, 47 lucrează la cel mai mare aeroport din România, „Henri Coandă” Bucureşti.