Condamnat pentru Mineriada din 1999, Romeo Beja s-a întors în țară pentru a-și contesta pedeapsa de 5 ani de închisoare, doar că acesta a fost reținut chiar pe holurile instanței.
Romeo Beja, cunoscut drept mâna dreaptă a lui Miron Cozma în timpul mineriadelor, a fost prins, după 11 ani de la condamnarea sa.
Beja se ascundea din 2005, de când fusese condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul mineriadei din 1999.
Romeo Beja a fost luat de poliție și va fi transportat la penitenciarul Rahova, acolo unde își va ispăși pedeapsa de cinci ani din dosarul Revoluției.
El fugise din aprilie 2005 și a fost în mai multe țări, printre care și Austria.
Romeo Beja este acuzat că a fugit cu banii minerilor.