Procurorii DNA au solicitat, marţi, Curţii de Apel Bacău arestarea preventivă a primarului Bacăului, Romeo Stavarache, cercetat sub control judiciar pentru luare de mită, după ce acesta a luat legătura cu ceilalţi inculpaţi din dosar.
Potrivit reprezentanţilor DNA, primarul Romeo Stavarache se află, marţi, la Curtea de Apel Bacău, care ia în discuţie solicitarea procurorilor anticorupţie de arestare preventivă a acestuia.
”Există suspiciuni că inculpatul Romeo Stavarache a încălcat măsura obligativităţii de a nu lua legătura cu ceilalţi inculpaţi din dosar, iar în consecinţă procurorii au solicitat în instanţă înlocuirea măsurii de control judiciar dispusă de instanţă cu cea a arestului preventiv”, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan.
Conform sursei citate, încălcarea măsurii a fost constatată de către procurorii DNA în urma unor verificări făcute din oficiu în acest caz.
De altfel, şi pentru ceilalţi doi inculpaţi din acest dosar – vărul lui Romeo Stavarache, Liviu Cenuşă, şi Liviu Goian, patronul unui post local de televiziune, – procurorii au solicitat înlocuirea cercetării sub control judiciar cu arestarea preventivă.
Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, a fost reţinut, joi, de DNA pentru că ar fi primit mită peste 2,3 milioane de lei de la patru oameni de afaceri, iar ulterior Curtea de Apel Bacău a decis ca acesta să fie cercetat sub control judiciar.
De asemenea, instanţa a dispus ca vărul lui Romeo Stavarache, Liviu Cenuşă, şi Liviu Goian, patronul unui post local de televiziune, reţinuţi în acelaşi dosar, să fie cercetaţi tot sub control judiciar.
Decizia Curţii de Apel Bacău a fost contestată la instanţa supremă.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News