În acest moment, ELCEN are datorii de 319 milioane de lei la Romgaz. În cazul intrării ELCEN în insolvenţă, Romgaz va înscrie creanţele la masa credală, fiind unul dintre cei mai mari creditori ai companiei, transmite Agerpres.
„SNGN Romgaz SA urmăreşte cu preocupare desfăşurarea evenimentelor care decurg din cererile de insolvenţă ale companiilor bucureştene RADET şi ELCEN. În cazul intrării în insolvenţă a ELCEN, Romgaz va înscrie creanţele la masa credală, fiind unul dintre cei mai mari creditori ai companiei. Din 27 septembrie 2016, SNGN Romgaz SA este obligată să întrerupă livrările de gaze naturale către ELCEN”, afirmă Romgaz într-un comunicat.
În luna iulie 2016, Romgaz a semnat două contracte de furnizare gaze naturale către ELCEN, cu valabilitate până la 30 septembrie 2017, în valoare cumulată de 935,5 milioane de lei. Cele două companii au convenit, totodată, în luna august o reeşalonare a datoriilor restante ale ELCEN pentru o perioadă de 36 de luni. Datoria actuală a ELCEN către Romgaz este de 319 milioane lei.
„ELCEN ne-a comunicat că nu-şi mai poate onora obligaţiile contractuale începând cu data de 27 septembrie 2016. Clauzele contractuale în vigoare şi experienţa din trecut care a condus la sute de milioane de lei datorie au obligat conducerea Romgaz să întrerupă furnizarea de gaze naturale începând cu acesta dată până în momentul în care se vor identifica soluţii şi măsuri care vor putea permite ELCEN să acţioneze în conformitate cu contractele semnate cu Romgaz”, se menţionează în comunicat.
Romgaz susţine că are datoria de a proteja, în egală măsură, interesele tuturor clienţilor şi pe cele ale acţionarilor, deoarece este o companie de interes naţional, cotată la bursă.
„Recenta decizie care solicită intrarea în insolvenţă a ELCEN Bucureşti fără a informa în prealabil partenerii şi neîndeplinindu-se formalităţile prevăzute în contractele încheiate obligă conducerea Romgaz să acţioneze în limitele mandatului acordat de Consiliul de Administraţie şi acţionari, respectiv de a acţiona în interesul companiei şi a acţionarilor săi şi de a respecta în aceeaşi măsură toţi consumatorii cărora direct sau indirect le furnizează gaz în România. Situaţia critică creată, fără a consulta părţile implicate, necesită decizii de urgenţă care trebuie luate de toate părţile interesate şi, din păcate, aceste decizii nu aparţin în mod singular companiei Romgaz”, afirmă societatea.
Romgaz precizează că, ţinând cont de situaţia nou creată, sprijină orice iniţiativă a părţilor interesate care să conducă la identificarea unor soluţii durabile pentru asigurarea continuităţii furnizării gazelor naturale pe perioada iernii 2016 – 2017.
„Securitatea furnizării este o responsabilitate şi un deziderat continuu al companiei, iar Romgaz şi-a asumat furnizarea a peste 50% din consumul de gaze naturale al populaţiei din România care includ şi 50% din totalul cantităţii de gaze înmagazinate pentru a fi puse la dispoziţie în perioada de iarnă”, adaugă compania
ELCEN a cerut intrarea în insolvență
ELCEN a decis în ședința de la data de 22 septembrie a Consiliului de Administraţie, să ceară intrare în insolvenţă. Tot la acea dată, Consiliul de Administrație al RADET a înaintat către Tribunalul București cererea de intrare în insolvență.
„Având în vedere situaţia financiară a Electrocentrale Bucureşti SA şi datoriile înregistrate la furnizorii şi distribuitorii de combustibil, servicii şi produse, situaţie generată de neîncasarea contravalorii pentru marfa livrată, de la RADET Bucureşti, şi luând în considerare decizia Consiliului de Administraţie al Regiei, Consiliul de Administraţie al ELCEN a decis, astăzi, înaintarea cererii de intrare în insolvenţă a societăţii către Tribunalul Bucureşti”, a transmis în aceeași zi Consiliul de Administraţie al Elcen.
„Menţionăm că, în acest moment, datoriile totale ale ELCEN au ajuns la aproximativ 1,6 miliarde de lei, iar creanţele înregistrate de RADET însumează aproximativ 3,6 miliarde de lei”, au precizat membrii Consiliului de Administrație al Elcen.
Citește și: ELCEN a cerut intrarea în insolvență, la o zi după RADET
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro