Liderul regional din Transilvania al Partidei Romilor, Aurel Pascu, a declarat că romii din Harghita, Covasna şi Mureş îşi vor pierde identitatea şi legitimitatea dacă proiectul UDMR va fi aplicat.
„Mai multe organizaţii, ONG-uri, dar şi organizaţia gaborilor cu pălărie, care sunt majoritatea în judeţul Mureş, se opun acestui proiect lansat de UDMR. În cele trei judeţe din Ţinutul Secuiesc locuiesc aproximativ 60.000 de romi“, a declarat Aurel Pascu, conform monitorulcj.ro.
Mai în glumă, mai în serios, Pascu spune că și romii vor cere autonomie, dacă proiectul va fi aprobat.
„Vom cere şi noi o autonomie, noi am putea cere autonomie în mai multe zone. Şi vom ajunge într-o Românie a ungurilor şi ţiganilor. Probabil că romii şi cu maghiarii vor decide prezidenţiabilul în România, iar preşedintele va fi jumătate verde, jumătate negru”, a adăugat Pascu.