„Mi-am dorit un articol simbolic din colecția familiilor importante. Nu este prima oară când cumpăr astfel de articole. În 2014 a avut loc o licitație, însă pe vremea aceea era un student și nu îmi permiteam. Între timp viața m-a adus la acceași masă cu o persoană de origine israeliană, care a cumpărat o parte din acea colecție și am reușit să-l conving să îmi transfere mie acest articol. Eu i-am promis că n-o să-l vând niciodată, a fost una dintre condițiile noastre la negociere și de ieri este în proprietatea mea”, a declarat Romina Gingașu, la Digi24.

Întrebată cât a costat, românca a spus că preferă să țină confidențial, dar a spus că nu a fost un preț mare.

„Pot să zic mediu. Am plătit câteva mii de euro pe ea”, a spus Romina Gingașu.

„E o bijuterie pe care, probabil, o să o port la un eveniment important alături de soțul meu. Îmi plac detaliile și cum a fost întreținută, efectiv se simte calitatea. Îmi place și istoria ei. Poate să ne aducă aminte și de un trecut la care nu trebuie să ne întoarcem vreodată”, a mai spus românca.

Întrebată ce le spune oamenilor care ar putea să se întrebe de ce ar vrea să poarte haina soției unui dictator, Romina Gingașu a spus:

„În lumea noastră există colecționari. Nu e o fericire că a fost a unei prime doamne căsătorită cu un dictator, dar este parte din istoria noastră până la urmă”.

Urmărește-ne pe Google News