Romina Rotariu a explicat în fața sălii de judecată de la Tribunalul Timiș de ce a bătut copilul.

„Am făcut o criză de diabet și toată lumea aruncă cu pietre în mine. Toată lumea greșește, toată lumea se ia de mine”, a declarat Romina Rotariu, pentru Opinia Timișoarei.

„Ceea ce a făcut este într-adevăr foarte reprobabil. Nu am putut s-o felicităm pentru ce a făcut și cred că și ea realizează urmările faptei sale. A recunoscut toate faptele care îi sunt imputate și a spus că rămâne la dispoziția instanței pentru aplicarea sancțiunii”, a explicat, pentru sursa citată, avocatul Carmen Obârșanu , care o reprezintă pe Romina Rotariu în instanță.

De cealaltă parte, părinții copilului bătut în creșă de Romina Rotariu speră ca tânăra îngrijitoare să plătească pentru modul în care s-a comportat față de fiul lor.

„A recunoscut, dar pentru noi e egal cu zero. Pentru mine, ca mamă, nici nu avea cum să nu recunoască. Dovezile sunt mult prea clare. Se vede clar ce a făcut, nu putea să spună nu. Nu avea nicio relevanță pentru mine să își ceară scuze. Adică nu vii și aproape îmi omori copilul și apoi îți ceri scuze că aproape mi-ai omorât copilul și apoi mai vii și cu mesaj că ți-am distrus viitorul. Noi luptăm pentru copilul ăsta și vom lupta până în pânzele albe”, a spus mama copilașului bătut la creșă, conform Opinia Timișoarei.

Incidentul a avut loc în luna iunie 2018, când părinții au reclamat la Poliție că fiul lor de doi ani a fost lovit în creșă și a ajuns acasă cu un picior rupt. Băiețelul a fost internat timp de trei săptămâni la Spitalul de Copii Louis Țurcanu din Timișoara.

Potrivit sursei citate, creșa din Timișoara este de fapt un club privat neacreditat de Ministerul Educației și aparține familiei fostului fotbalist Iosif Rotariu.

În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum Romina Rotariu, angajată ca îngrijitoare la creșa familiei, l-a bruscat, trântit și lovit pe băiețel, sub privirile celorlalți copii.

Vă avertizăm! Imaginile au un puternic impact emoțional!

La acel moment, Iosif Rotariu a explicat că fiica sa, Romina, care este bolnavă de diabet, trecere printr-o criză de hipoglicemie și nu ar fi conștientizat ce face. Romina Rotariu a fost reținută pentru 24 de ore și ulterior plasată sub control judiciar, fiind acuzată de purtare abuzivă, loviri și alte violențe.

Cazul a fost investigat de procurori care au trimis-o în judecată pe Romina Rotariu.

Familia copilașului bătut cere în instanță daune morale în valoare de 500.000 de euro.

 

sursă foto: Opinia Timișoarei


Citește și:

Andreea Bălan și-a certat tatăl de pe patul de spital! „M-a sunat să mă roage să nu mai dau niciun fel de declarații despre ea”

Doi ani pentru cinci vieți! Șoferul care a ucis cinci oameni în Brăila a fost eliberat condiționat!

VIDEO | Iohannis retrimite Parlamentului bugetul de stat pe 2019: „Mesajul este simplu: faceţi un buget sănătos pentru România”

Fotografia Anei Pauker a fost pusă pe afișul unui eveniment al muzeului din Vaslui. Directoarea muzeului: „Este un personaj istoric. Bun, rău, nu suntem puși aici să judecăm”


 

Urmărește-ne pe Google News