Părinții copilului agresat ceruseră inițial daune morale în valoare de 500.000 de euro, însă instanța a stabilit ca Romina Rotariu să fie obligată să plătească despăgubiri de 100.000 de euro, relatează Opinia Timișoarei.

De asemenea, Judecătoria Timișoara îi interzice Rominei Rotariu să mai exercite profesia de educator/îngrijitor de copii sau de a desfășura acte activități ce implică supravegherea copiilor, pe o perioadă de cinci ani de la executarea pedepsei.

Aceasta este prima condamnare în procesul în care Romina Rotariu, fiica lui Iosif Rotariu, este acuzată de purtare abuzivă, loviri și alte violențe. Sentința judecătorilor nu este una definitivă și poate fi atacată cu apel, notează sursa citată.

Faptele pentru care este judecată fiica lui Iosif Rotariu au avut loc în iunie 2018. Părinții unui copil au reclamat la Poliție că fiul lor de doi ani a fost lovit la creșă și a ajusn acasă cu un picior rupt. Băiețelul a fost internat timp de trei săptămâni în Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara. Pe lângă fractură, micuțul a suferit și un șoc emoțional.

Creșa situată în zona de sud a Timișoarei este, de fapt, un club privat neacreditat de Ministerul Educației.

În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum Romina Rotariu, angajată ca îngrijitoare la creșa familiei, îl bruschează, trântește și îl lovește pe băiețel, sub privirile celorlalți copii.

În apărarea ei, Romina Rotariu a declarat că este bolnavă de diabet și că nu și-a dat seama ce face pentru că trecea printr-o criză de hipoglicemie.

sursă foto: Opinia Timișoarei


Citește și:

Fiului unui primar PSD i s-a mărit salariul cu 400% în doi ani! Absolvent de Sport, Dragoș Panțeru câștigă 2.000 euro pe lună, ca șef la o mică unitate de asistență medicală comunală!

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News