Directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, Daniel Nicolăescu, a transmis că în urma unei discuții cu directorii direcţiilor silvice din subordinea regiei, s-a decis suplimentarea volumului de lemn pentru foc destinat populaţiei, astfel încât să se poată acoperi cererea.

„Conducerea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva analizează posibilitatea relocării, din pădurile administrate, a unor volume de lemn pentru foc din zonele unde există excedent, în special în zonele de munte, către zonele deficitare, pentru a echilibra astfel piaţa lemnului pentru foc”, a precizat azi Romsilva într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului, în acelaşi timp, având în vedere cererea ridicată pentru lemn din partea industriei, conducerea Romsilva a identificat posibilitatea suplimentării volumului oferit pe piaţă cu circa 500.000 de metri cubi de lemn din producţia acestui an.  

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naţionale şi naţionale, precum şi 12 herghelii de stat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News