Pe una dintre rețelele de socializare, Rona Hartner a făcut un video, unde vorbește mai bine de o oră despre problemele prin care trece. Diagnosticul primit a fost unul neașteptat și a dărâmat-o, însă ea nu își pierde speranța în Dumnezeu și se roagă ca totul să fie bine.

În anul 2019, Rona Hartner a fost diagnosticată cu cancer la colon și la ficat, vedeta s-a vindecat un an mai târziu, însă acum anunță că boala a recidivat. „A apărut un cancer în faza patru, din nou, pe fond de stres sigur și mă lupt cu el.”

„Sunt nefumătoare. Nu am niciun motiv să am cancer de plămân. Ce, am răcit o dată și am cancer de plămân? Nu! A fost pe fond emoțional. Pentru că anul acesta am tras ca un măgăruș. La niște chestii foarte grave, dure în viața mea.

Piatră peste piatră, le-am tras cu spatele meu până când totul s-a făcut praf, sănătatea, totul! Nici n-am spus nimănui, nici fratele, nici sora, nici mama nu știau ce greutăți am eu. Le țineam pentru mine, cum face lumea cu bun-simț. «Haide, domnule, nu mă mai victimizez atât. Alții au probleme mai mari, le păstrez pe ale mele pentru mine.»

Așa că am ținut totul în mine și am suferit. Așadar, corpul a reacționat. Iar veștile de la doctor care trebuie să-ți dea speranță și fericire îmi făceau și mai rău”, a spus artista, relatează unica.ro.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Rona Hartner nu înțelege cum această boală a lovit-o din nou și mărturisește că se simte foarte obosită. În vârstă de 50 de ani, ea spune că se simte ca un om de 185 de ani.

„Am cancer de fumător în corp de nefumător. Totul a venit pe un fond de stres foarte mare, foarte puternic. Am și dorința asta mare să fac ceva, dar nu mai pot. Acum două săptămâni aveam 50 de ani, acum am 185. Când trebuie să fac orice mișcare, îmi ia ca unui om de 185 de ani. Eu am vrut să am o vârstă avansată, dar nu acum, nu tot anul ăsta. Voiam în timp să apară vârsta avansată.

M-am trezit de pe o zi pe alta cu această vârstă. Prietenii mei au fost atât de panicați când au văzut ce mi se întâmplă… Le-am zis să se roage. Și să mă ajute să mai fac ultimul album, dar vreau să scriu și o carte. Dar cum să te concentrezi când, de fapt, ești diminuat? Sinceră să fiu, am corpul de 50 de ani și tonusul de 185 de ani, totul e diminuat.”, a continuat ea.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

„Acum, eu nu mai câștig niciun ban. Toate au dispărut, toate proiectele, contractele”

Rona Hartner mărturisește că acum se descurcă cu greu, pentru că a rămas fără proiecte și fără contracte. Artista are nevoie de odihnă și speră că va trece cu bine și de această dată peste boală.

„Acum, eu nu mai câștig niciun ban. Toate au dispărut, toate proiectele, contractele. A dispărut totul. Eu trebuie să stau acasă să am încredere în Dumnezeu. Stau acasă cuminte”, a mai explicat ea.

Rona HartnerIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

„Am 7, 8, 9 metastaze pe creier care au crescut”

Și a continuat: „Eu m-am încăpățânat în prima zi, nu am vrut să plâng. Am zis – Dumnezeu nu îmi dă boala asta, cancer, fază patru, incurabil, la plămân, unde eu nu fumez. Și la creier… Astea sunt singurele căști pe care le port, nu pot să zic că am purtat mult timp căști. Am 7, 8, 9 metastaze pe creier care au crescut. Am făcut de dimineață un scanner și au crescut…”

Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO
Recomandări
Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO

Vezi rezolvarea subiectelor la BAC Română 2023 – sesiunea de toamnă!

Vezi şi subiectele la Matematică la BAC 2023 – sesiunea de toamnă, precum şi subiectele la Istorie!

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (12)

AlexandraMilu   •   18.08.2023, 06:26

Sănătate multa, OM FRUMOS!

Gabryella   •   17.08.2023, 19:26

Multă sănătate !🙏

ElenaMA   •   17.08.2023, 14:28

sanatate multa

Vezi toate comentariile (12)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI