Rosalynn Carter a trecut în nefiinţă în pace, alături de familie, în locuinţa sa din Plains, Georgia, a precizat centrul într-un comunicat.
„Rosalynn a fost partenera mea egală în tot ceea ce am reuşit să realizez”, a declarat soţul ei, fostul preşedinte Jimmy Carter. „Ea mi-a oferit îndrumări înţelepte şi încurajări atunci când am avut nevoie. Atâta timp cât Rosalynn a fost în această lume, am ştiut întotdeauna că cineva m-a iubit şi m-a susţinut.”
Centrul Carter anunţa vineri că fosta primă doamnă a început să primească îngrijiri paliative. Ea a fost diagnosticată cu demenţă în luna mai. Soţul ei a început să primească îngrijiri paliative la domiciliu în februarie 2023, după o serie de internări în spital.
Jimmy Carter a fost învins în mod categoric de Ronald Reagan la patru ani după ce a fost ales. Singurul său mandat la Casa Albă a inclus încheierea unui rar acord de pace între Israel şi Egipt, care continuă până în prezent, dar a fost marcat şi de o inflaţie galopantă şi de criza ostaticilor din Iran. În tot acest timp, Rosalynn i-a fost alături şi, adesea, i-a şoptit la ureche.
Soţii Carter au redefinit şi au revoluţionat post-preşedinţia şi, prin eforturile lor comune, au lucrat pentru pacea mondială şi drepturile omului în numele Centrului Carter, o organizaţie neguvernamentală cu sediul în Atlanta, fondată pentru „a face pace, a lupta împotriva bolilor şi a crea speranţă”.
După ce a părăsit Casa Albă, cuplul a călătorit în puncte fierbinţi din întreaga lume, inclusiv în Cuba, Sudan şi Coreea de Nord, monitorizând alegerile şi lucrând pentru eradicarea unor boli tropicale neglijate. Jimmy Carter a primit Premiul Nobel pentru Pace în 2002.
„Centrul Carter este o moştenire comună. Ea a fost acolo săpând latrine chiar lângă el”, a declarat prietena familiei Carter, Jill Stuckey, lider la Biserica Baptistă Maranatha, unde ambii soţi Carter au mers şi unde Jimmy Carter a predat la şcoala de duminică.
Cea mai durabilă moştenire individuală a lui Rosalynn Carter va fi reprezentată de eforturile sale de a diminua stigmatul legat de persoanele cu boli mintale şi de lupta sa pentru paritate şi acces la tratamentele de sănătate mintală. De asemenea, ea şi-a dedicat timpul Institutului Rosalynn Carter pentru îngrijitori din cadrul universităţii sale, Georgia Southwestern State University, pentru a ajuta familiile şi îngrijitorii profesionişti care trăiesc cu dizabilităţi şi boli.
În 1999, preşedintele de atunci, Bill Clinton, le-a acordat soţilor Carter Medalia Prezidenţială a Libertăţii, cea mai înaltă distincţie civilă a ţării. El a spus că soţii Carter „au făcut mai multe lucruri bune pentru mai mulţi oameni din mai multe locuri decât orice alt cuplu de pe Pământ”.