„Am văzut în mass-media că se doreşte astăzi să fie o confruntare. Să nu uităm că în fiecare partid politic întotdeauna a existat competiţie, iar dacă ne uităm la istoria PSD întotdeauna a existat competiţie şi e un lucru sănătos pentru democraţie, dar astăzi, aici, ne vom focaliza în exclusivitate pe guvernare. Buna guvernare este principalul nostru scop. Astăzi avem de soluţionat problema nominalizării unui nou ministru la Ministerul Pădurilor şi Apelor. Astăzi nu cred că este momentul să discutăm despre restructurare”, a declarat Plumb înainte de începerea şedinţei CExN a PSD.
Și liderul eurodeputaţilor social-democraţi români, Viorica Dăncilă, a declarat că, în ce priveşte o restructurare a Guvernului, trebuie cântărite argumentele pro şi contra.
„Trebuie să vedem argumentele care susţin o restructurare şi cele care sunt împotriva acestei restructurări. Le punem în balanţă şi vedem. (…) Am văzut bilanţul făcut pe zece luni, anul trecut. Într-adevăr, Guvernul şi-a făcut treaba. Mai mult, am văzut faptul că avem o creştere economică – prima la nivel european – recunoscută de altfel de toate instituţiile europene. Aceasta demonstrează că Guvernul şi-a făcut treaba”, a menţionat Dăncilă.
Întrebată dacă ar simţi că există în cadrul PSD semne că s-ar dori înlăturarea lui Liviu Dragnea de la conducerea partidului, ea a replicat: „Categoric, nu”.
„Liviu Dragnea este ales de către toţi membrii de partid, din toată ţara. Nu poate fi înlăturat preşedintele printr-un congres – pentru că am văzut aceste declaraţii făcute de unii şi alţii – pentru că nu dă voie statutul. Nu ai cum să înlături un preşedinte într-un congres, un preşedinte care este ales de membrii din toată ţara. Nu se pune problema înlăturării lui Liviu Dragnea. (…) Atunci când în toată ţara peste 500.000 de oameni au votat pentru preşedintele partidului, cum să îl demiţi? Nu este o funcţie publică, în care cineva este numit. Este un preşedinte ales al PSD”, a declarat ea la sediul PSD.
Citește și: Pedofilul din lift ar fi fost cunoscut drept „violatorul”. În 2012 ar mai fi mai abuzat sexual o fetiță
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!