„Nu cred că fiica mea îmi va moşteni înălţimea, dar cu siguranţă Ana va lua media de înălţime dintre mine şi Mihai, deci va fi o fetiţă bine crescută, de 1,85 m”, a declarat Roxana Ciuhulescu într-un interviu acordat revistei „Ce se întâmplă doctore?”, precizând ca odrasla ei o ţine toată ziua în priză.
„De Ziua Îndrăgostiţilor, Ana va împlini 3 ani şi abia asteptăm să-i facem o petrecere. Din octombrie, Ana merge la grădiniţă, iar de atunci vedem că a evoluat spectaculos. A început să vorbească, cântă mereu şi a învăţat tot felul de jocuri. Este una dintre cele mai frumoase perioade, pentru că ne uimeşte în fiecare zi cu câte un cuvânt nou.
E un copil cuminte, dar puţin cam răsfăţat. Deşi se apropie de 3 ani, nu vrea să coboare singură din pat, încă are pat cu gratii şi nu mă lasă să i le cobor. Uneori îmi stârneşte gelozia când o văd lipită de tatăl ei şi când îi spune că îl iubeşte. Dar tot mami e cea mai importantă fiinţă”, a Roxana Ciuhulescu.