Ultima ispravă a Roxanei în domeniul auto-moto e… şcoala de şoferi pentru categoriile C, C+E, D şi D+E. Ce înseamnă asta? Că peste puţin timp, vedeta de 1,92 m va putea conduce autobuze şi camioane! A început să ia lec­ţii în urmă cu aproape o lună şi spune că deja s-a obişnuit cu maşinile de tonaj mare.

“Am carnet categoria B, pentru ma­şină, din 1997, iar A-ul, pentru mo­­­tociclete, l-am luat în 2003. Recent, am împlinit 10 ani de când prezint «ProMotor» şi m-am gândit că-mi va sta bine să am toate categoriile de carnet. În emisiune am prezentat şi camioane, şi autobuze, ba chiar şi ma­şini de gunoi, dar nu le puteam conduce, pentru că nu aveam carnet pentru categoria res­pectivă”, ne-a măr­turisit vedeta.

Roxana e singura femeie din grupele de cursanţi care vor să devină şoferi de autobuze şi camioane, dar spune că nu o deran­jează.

S-a obişnuit să manevreze maşini mari

S-a obişnuit cu as­ta, cum s-a obiş­nuit şi să manevreze ma­­şini mult mai mari decât autoturismul personal. Doar în­ceputul a fost un pic mai complicat.

“Prima dată când am condus un autobuz mi-a fost greu să mă obiş­nuiesc cu volumul maşinii, mai ales la viraje. Într-o inter­secţie, am avut senzaţia ca frâna nu mai răs­punde la comandă şi am căl­cat-o foarte tare. Într-o se­cundă, toţi bărbaţii din maşină erau cu nasul lipit de scaunul din faţă”, ne-a mai povestit ea.

Urmează şcoala de navigaţie şi brevetul de pilot de elicopter

În afară de carnetul de şofer la toate categoriile şi trei brevete de scafandru (luate în Grecia, Hawaii şi Italia), Roxana mai are de gând să-şi treacă în palmares şcoala de navigaţie şi s-o termine pe cea de pilotaj: “Când am dat examenul de zbor, eram gravidă în şapte săptămâni. Urmau examenele teoretice şi nu am putut participa la toate, iar din acest motiv brevetul pentru elicopter îmi lipseşte. Pot să zbor cu elicopterul, dar la manşa a doua. Când voi avea timp să continui şcoala, o voi face. În ce priveşte şcoa­la de navigaţie, mi-am propus s-o fac la începutul verii, dar ar fi trebuit ca trei weekenduri consecutive să merg la mare şi mi-a fost imposibil. Nu am abandonat ideea, aşa că vara viitoare voi avea şi această licenţă, sper”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News