Însoţită de reprezentanţi ai Ministerului pentru Educaţie, Tineret şi Sport din Franţa şi ai Pavilionului Franţei la expoziţia mondială, fosta campioană mondială la nataţie de origine română s-a bucurat să parcurgă experienţa „New Nature” oferită de pavilion, conform unei informări postate miercuri pe pagina de Facebook pavilionului.
Roxana Mărăcineanu s-a declarat încântată să regăsească o parte din atmosfera caldă, tradiţională „de acasă” la Pavilionul României, scrie sursa citată, ministrul francez a retrăit bucuria horitului în stil maramureşean, alături de artiştii populari, împreună cu reprezentanţii delegaţiilor oficiale română şi franceză şi cu alţi vizitatori ai expoziţiei.
Roxana Mărăcineanu este o româncă naturalizată în Franța, fostă înotătoare la proba spate. Ea a câștigat medalia de argint în proba de 200 m spate la Jocurile Olimpice de vară din 2000 din Sydney, Australia. Născută la București, a emigrat în Franța în 1984.
În vârstă de 46 de ani, Roxana Mărăcineanu este prima personalitate de origine română care devine membru al Executivului de la Paris.
Șapte senatori din coaliția PSD-PNL-UDMR vor pleca în Dubai, după ce conducerea Senatului a aprobat un memorandum în care scrie că parlamentarii vor participa, în perioada 12-18 decembrie, la un „eveniment-dezbatere” la Expo 2020.
FOTO: EPA