Femeia, în vârstă de 43 de ani, se afla, luni seara, la serviciu, pentru că era secretar al comisiei de Bacalaureat din cadrul Colegiului Național „A.I. Cuza” din Galați, informează Mediafax.ro.

Informaticiana a leșinat, în timp ce introducea datele contestațiilor depuse la proba scrisă de limbă și literatură română.

Medicii au fost chemați de urgență la fața locului pentru a o salva. Rozina Miron suferise un infarct și nu a mai putut fi readusă la viață de cadrele medicale.

„Pacienta de 43 de ani, profesoară, a fost găsită la locul de muncă. S-au început imediat manevrele de resuscitare atât la locul întâmplării, cât şi în timpul transportului. A fost dusă la camera de stabilizare, iar timp de oră a fost resuscitată fără niciun rezultat”, a declarat presei Lidia Şandru, medic UPU Galaţi.

Femeia avea doi copii, unul de trei și altul de 10 ani, care au rămas orfani de mamă.


Citește și EXCLUSIV/ S-a recăsătorit în pușcărie cu un tâlhar! Asasina sirianului l-a uitat pe amantul închis și el pentru complicitate la crimă


Moartea ei fulgerătoare a ridicat imediat suspiciuni în rândul colegilor. Apropiații susțin că informaticiana ar fi avut un conflict cu conducerea școlii.

Rozina Miron era persecutată de directoarea Colegiului, susține un lider de sindicat din Galați.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

„Am fost contactat în data de 23 iunie, mi-a dat un apel şi mi-a relatat că este în conflict cu doamna directoare, că nu mai suportă persecuţiile la care este supusă şi că vrea să vin în şcoală să mediez conflictul. A încercat cu ajutorul liderei de sindicat din şcoală, dar că nu a putut să o ajute prea mult. Nu mi-a dat detalii de la ce a pornit conflictul, dar se cunoştea că este marcată de acest conflict. Mi-a spus că este în comisia de Bacalaureat şi m-a rugat, ceea ce m-a impresionat foarte mult, că vrea să intervin pentru medierea conflictului după terminarea examenului de Bacalaureat….Din ce mi-a arătat o doamna de aici ştiu că luni seara la ora 18.09 ar fi murit, i s-a făcut rău aici în liceu. Dacă începuse programul la ora 7.00, era ora 18.00, deci 11 ore de muncă, am înţeles din unele discuţii că făcuse, să zic aşa, naveta între acest liceu şi Liceul Vasile Alecsandri, pe căldura care a fost ucigătoare. Cred că s-au adunat mai multe aspecte”, a declarat Adrian Andrăşescu, liderul Sindicatului Liber Educaţia afiliat la Sindicatului Cadrelor Libere din Învăţământ, pentru sursa citată.

O informaticiană din Galați a făcut infarct în timpul Bacalaureatului. Femeia muncise 11 ore

Mai mult, potrivit unui document oficial, informaticiana urma să fie cercetată disciplinar de conducerea Colegiului Național „A.I. Cuza”. Rozina Miron era acuzată de atitudine ireverenţioasă și că nu și-ar fi îndeplinit sarcinile în calitate de secretar al Comisiei de Bacalaureat în timpul probei competenţelor digitale.

Rozina Miron a primit documentul prin era informată despre acuzații chiar în ziua în care a murit. Conducerea școlii consideră că moartea femeii nu are legătură cu hârtia oficială. Informaticiana fusese înștiințată încă de săptămâna trecută despre acuzațiile la adresa ei.

„Noi credem că oboseala şi faptul că nu s-a alimentat i-a provocat leşinul. I s-a acordat aici primul ajutor, am sunat evident la 112, a fost reechilibrată, dusă în ambulanţă şi acolo a făcut stop cardio respirator. A leşinat efectiv şi noi credem că este vorba de anemie, oboseală….Nu era cercetată disciplinar. În momentele în care există examene naţionale vă daţi seama că mai sunt şi puncte de vedere divergente, probleme de organizare interioară care se rezolvau până la urmă, nu era nimic grav. Despre această hârtie ştia de săptămâna trecută, era informată. Nouă tuturor ne pare sincer rău de ceea ce s-a întâmplat, dar nu este nimeni de vină de oboseală, de stres, probabil şi probleme personale. Noi nu avem nicio culpă în acest final tragic”, a declarat Iulia Chirnoagă, directorul Colegiului Naţional ”Al.I.Cuza”.

Rozina Miron a murit în timpul Bacalaureatului, la Galați. Informaticiana ar fi fost persecutată de conducerea colegiului

E doliu la Colegiul Național „A.I. Cuza”, după ce Rozina Miron a murit în timpul Bacalaureatului |sursă foto: viata-libera.ro

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Sute de mesaje au fost publicate pe Internet, după ce colegii și apropiații au aflat despre decesul femeii.

„Nu a murit pentru că a fost bolnavă sau pentru că s-a plictisit de viaţă. Avea o familie frumoasă şi doi copii mici care aveau muuultă nevoie de dragostea ei. În ultima perioadă am primit semnale şi mesaje din partea ei că o parte din colectivul din care făcea parte a dus o adevărată campanie de hărţuire la adresa ei. Mesaje mizerabile pe telefon din partea unui fost director, apostrofări şi istericale din partea actualei conduceri au culminat cu adresa care, în timpul a două examene naţionale importante, au determinat starea ce a condus la decesul colegei noastre”, a scris pe un site de socializare o prietenă a profesoarei.

Incidentul a intrat în vizorul Inspectoratului Şcolar Judeţean Galați.

„O echipă de inspectori cercetează din punct de vedere administrativ ce s-a întâmplat la Liceul Cuza. Este adevărat că unitatea şcolară a trimis doamnei profesor un document în care i se aducea la cunoştinţă faptul că urmează să fie cercetată disciplinar. Nu avem date cum că ar fi fost conflicte majore, însă acum ni s-a spus că au fost ceva disensiuni între cadrele didactice şi conducerea unităţii de învăţământ. Tocmai de aceea cercetăm ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă din punct de vedere al comunicării conducerii şcolii cu personalul didactic. Aşteptăm concluziile cercetării”, a declarat Mioara Enache, inspectorul şcolar general al judeţului Galaţi, pentru sursa citată.

Cazul este cercetat și de Poliție și de Inspectoratul Teritorial de Muncă, care vor să stabilească dacă este vorba despre un accident de muncă.

sursă foto: Facebook


Citește și Un fost coleg al preotului Cristian Pomohaci rupe tăcerea. Ce făcea acesta în timpul facultății


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur
Știrileprotv.ro
The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Județul din România care atrage investiții străine semnificative. Va avea parc industrial nou și se va construi un cargo pentru transport aerian
FANATIK.RO
Județul din România care atrage investiții străine semnificative. Va avea parc industrial nou și se va construi un cargo pentru transport aerian
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI