„După o analiză atentă, ne-am extins acţiunea împotriva presei de stat ruse”, a declarat Meta, la o solicitare din partea AFP.

„Rossia Segodnia, RT şi alte entităţi conexe sunt acum interzise în aplicaţiile noastre din întreaga lume din cauza activităţilor lor de interferenţă externă”, a declarat compania americană.

Interdicţia vine în contextul în care secretarul de stat american Antony Blinken a denunţat vineri activităţile destabilizatoare ale postului media rus RT, despre care a spus că s-a transformat într-o „filială” a serviciilor secrete ruseşti în întreaga lume.

În urmă cu aproximativ zece zile, autorităţile americane au dezvăluit o serie de măsuri, inclusiv proceduri penale şi sancţiuni, care vizează în special mass-media ruse, ca răspuns la încercările de a interveni în alegerile din SUA, pe care le pun pe seama Rusiei.

Departamentul de Stat a impus apoi restricţii de viză grupului media din care face parte RT, Rossia Segodnia, precum şi altor filiale ale acestei companii.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a comentat ironic ultimele anunţuri americane de vineri.

„Cred că ar trebui să existe o nouă profesie în Statele Unite: specialist în sancţiuni împotriva Rusiei”, a transmis Maria Zaharova, pe Telegram.

Grupul rus RT, lansat în 2005, este considerat de Occident drept un organ de propagandă pură în favoarea Kremlinului.

Site-ul său şi canalele sale de televiziune emit în mai multe limbi, inclusiv engleză, spaniolă, franceză, germană şi arabă.

Urmărește-ne pe Google News