Joi dimineață, moneda se tranzacționa la un curs de 75,5 de ruble pentru un dolar american, în comparație cu aproape 140 la un dolar la începutul lunii martie, după ce administrația Biden a anunțat interzicerea importurilor de petrol și gaze din Rusia.
De fapt, acum este chiar mai bine decât era la 22 februarie, cu două zile înainte de invazie, când un dolar valora 80 de ruble.
Rusia a implementat măsuri financiare pentru a susține rubla, prin creșterea ratelor dobânzilor la 20% – încurajând astfel investițiile în rublă – și impunând controale ale capitalurilor, ceea ce înseamnă că oamenii nu pot schimba rublele pe alte valute.
De asemenea, în evoluția cursului a contat și amenințarea Kremlinului că îi va determina pe importatorii europeni de gaze precum Germania să plătească livrările în ruble – crescând astfel valoarea monedei. Mai mult ajutor a venit din China și India, care au crescut cantitatea de petrol rusesc pe care o cumpără datorită discounturilor generoase primite din partea Moscovei.
Miercuri, Kremlinul a anunțat că Rusia nu le va cere imediat cumpărătorilor să plătească în ruble pentru exporturile sale de gaze naturale și a promis o schimbare treptată a sistemului de plată. În schimb, a anunțat că ia în calcul să mărească lista exporturilor sale care necesită plata în ruble.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia