119,5 ruble pentru un dolar. Aceasta este cotația anunțată luni dimineață, o scădere de aproape 30% față de moneda americană. Asta în condițiile în care la finalul săptămânii trecute, un dolar valora până la 90 de ruble.
Prăbușirea rublei are loc după ce mai multe bănci rusești au fost excluse din sistemul internațional de plăți SWIFT.
Decizia Uniunii Europene, a Statelor Unite și a aliaților lor de a decupla unele de bănci rusești de la SWIFT este cea mai dură măsură impusă de Occident la adresa Rusiei după invazia Ucrainei. Moscova se bazează în mare măsură pe sistemul SWIFT pentru exporturile de petrol și gaze.
Totodată, ca parte a sancțiunilor, vor fi înghețate activele băncii centrale a Rusiei, ceea ce va limita posibilitatea Moscovei de a accesa rezervele sale din străinătate.
„Cu excepția cazului în care banca centrală rusă și cele mai mari bănci ale Rusiei – care au fost deja separate de serviciile bancare corespondente – nu găsesc o modalitate alternativă de a ajunge la sistemul financiar global, Rusia se confruntă cu izolarea de care au avut parte Iranul și Coreea de Nord de economia globală”, a explicat Ari Redbord de la firma de analiză TRM Labs.
Foto: 123rf.com
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia