O persoană a murit și alte șase, printre care și trei minori, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Impactul violent a avut loc după ce un şofer care circulă cu viteză a pierdut controlul asupra volanului şi a intrat în parapetul de pe marginea şoselei, a anunțat stirileprotv.ro.
Cei aflaţi în mașină au coborât din vehicul, dar a urmat un întreg carambol, în care a fost implicat şi fostul președinte al federației române de box – Rudel Obreja. Ciocnirea în lanţ a fost provocată de o altă maşină, condusă de o femeie, şi care a intrat în maşinile deja oprite.
„Ne întorceam de la munte cu familia şi la un moment dat era un accident, era fum, maşini oprite. Evident am redus viteza, în spatele meu a venit Opelul cu destulă viteză. M-a lovit pe mine destul de violent în spate, s-a răsturnat şi a lovit şi maşina care a fost iniţial cauza carambolului. Din care maşina ieşiseră şase persoane, printre care şi o femeie”, a spus Rudel Obreja, fost președinte al Federației Române de Box.
A scăpat după primul impact, dar al doilea i-a fost fatal
Femeia care scăpase din primul accident, a fost omorâtă pe loc după al doilea impact. Trei copii care se aflaseră cu ea în vehicul au fost răniţi.
Recomandări
Horia Teodorescu, șeful CJ Tulcea, partener și gazdă. Firma care a câștigat un contract de zeci de milioane de euro pentru refacerea portului și-a mutat sediul în apartamentul acestuia
Alte trei persoane din automobilul care a intrat în maşinile oprite, au fost rănite la rândul lor. Fostul boxer era cu soţia şi cei doi copii, dar niciunul dintre ei nu a fost rănit.
„Toţi dormeau. Slavă Domnului că dormeau cu centuri, că aşa e regulamentar. Pentru că impactul a fost destul de violent. N-a pus deloc piciorul pe frână”, a mai spus Rudel Obreja.
Adulţii răniţi, inclusiv femeia care a provocat accidentul, au ajuns la spitalul Floreasca din capitală, iar cei trei minori au fost transportaţi la spitalul Grigore Alexandrescu.
Poliţiştii continua cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragicul accident.
CORESPONDENȚĂ DIN SICHUAN și BEIJING, ULTIMUL CAPITOL | Scriitoarea Doina Ruști, despre plimbarea pe strada unuia dintre cei mai importanți poeți chinezi și excursia la Marele Zid
În ce țară conducătorul suprem este ales exclusiv de membrii familiei regale, fără niciun vot popular?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care era metoda inedită de alegere a Papei în secolul al XIII-lea?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care regim dictatorial din Europa a fost răsturnat printr-o revoluție declanșată de difuzarea unui cântec de la Eurovision?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care țară europeană are doi șefi de stat simultan?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce țară de doar 120.000 de locuitori organizează alegeri pe o suprafață de 3,5 milioane de kilometri pătrați din oceanul Pacific?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Viva.ro
Fostul concurent Survivor România tocmai a fost CONDAMNAT la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare! De nebănuit ce a putut face și cum s-a ajuns aici
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ. Geniul muzicii s-a stins! Membrul uneia dintre cele mai mari trupe din lume, ucis de o boală înfiorătoare
Adevarul.ro
Rușii și-au dat seama cum să se apere de dronele navale ucrainene: „Acum nu mai este atât de simplu”
Elle.ro
De ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în serialele de la Antena 1 și cu ce se ocupă acum: „Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem…”
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Observatornews.ro
Și-a notat în jurnal că vrea să-și omoare mama. Fiica adoptivă a româncei Andreea Mottram plănuia crima de un an: "A fost înjunghiată de 12 ori"
HOROSCOP
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis