Giuliani a făcut în mod repetat afirmaţii false potrivit cărora o înregistrare video de pe camerele de supraveghere le arată pe Moss şi Freeman ascunzând şi numărând genţi pline cu buletine de vot ilegale într-o arenă de baschet din Atlanta care a fost folosită pentru procesarea voturilor în timpul alegerilor din 2020.
O anchetă declanşată de statul Georgia a constatat că femeile au procesat în mod legal şi corect buletinele de vot. Avocaţii celor două femei au susţinut că afirmaţiile au făcut parte dintr-o conspiraţie care l-a implicat pe Trump, echipa sa juridică şi un organ de presă de dreapta pentru a-l ajuta pe Trump să semene îndoiala cu privire la alegeri şi să anuleze înfrângerea sa în faţa democratului Joe Biden.
Juriul de la Tribunal Federal din Washington a constatat că Giuliani le datorează celor două femei, Wandrea „Shaye” Moss şi mama ei, Ruby Freeman, 73 de milioane de dolari pentru a le despăgubi pentru prejudiciul emoţional şi de reputaţie pe care l-au suferit, în timp ce 75 de milioane de dolari este amenda pentru comportamentul său („daune punitive”).
„Astăzi este o zi mare. Un juriu a fost martor la ceea ce Rudy Giuliani ne-a făcut mie şi fiicei mele şi l-a tras la răspundere”, a declarat Freeman reporterilor adunaţi în faţa tribunalului, adăugând că „şi alţii trebuie să fie traşi la răspundere”.
Un judecător federal a stabilit, înainte de proces, că Giuliani trebuie să răspundă pentru defăimare, pentru provocarea intenţionată de stres emoţional şi conspiraţie civilă.
Singura întrebare în faţa juriului a fost cât de mult trebuie să i se impună lui Giuliani să plătească.
El l-a ajutat pe fostul preşedinte republican Trump să-i fie propagate afirmaţiile sale false cu privire la o fraudare a alegerilor din 2020. Juriul a deliberat timp de peste 10 ore înainte de a lua o decizie.
Giuliani a declarat că va face apel: „Absurditatea sumelor nu face decât să sublinieze absurditatea întregii proceduri”.
Verdictul a fost pronunţat după trei zile emoţionante de mărturii în care Moss şi Freeman, care sunt două femei de culoare, au povestit despre potopul de mesaje rasiste şi sexiste, inclusiv ameninţări de linşaj, pe care le-au primit după ce Trump şi aliaţii săi au răspândit afirmaţii false potrivit cărora ele ar fi fost implicate în fraude electorale.
Joseph Sibley, avocatul lui Giuliani, a recunoscut că fostul primar al New Yorkului a provocat prejudicii, dar a spus că sancţiunea pe care o cer reclamantele ar fi „catastrofală” pentru clientul său.
El a declarat juriului că Giuliani a fost un „om bun”, făcând referire la rolul său de primar al New Yorkului după atacul de la 11 septembrie 2001 asupra Turnurilor Gemene.
Giuliani s-a confruntat cu o serie de procese civile şi penale, de când l-a ajutat pe Trump în eforturile sale de a anula alegerile.
Giuliani a fost acuzat penal în cazul de şantaj din Georgia împotriva lui Trump şi a mai multor aliaţi de-ai săi, în parte pentru că le-a vizat pe Moss şi Freeman.