PNL și PSD se duelează constant, iar acum, în preajma localelor, lupta aceasta, mocnită până mai ieri, a scos la iveală o sumedenie de probleme. Unii acuză, alții se scuză, dar localnicii tot cu groapa de gunoi pe cap rămân. Necazul e cu atât mai mare, cu cât Consiliul Județean se judecă de mai bine de nouă luni cu firma de salubritate care ar fi trebuit să deservească județul. A existat un program integrat de colectare a gunoiului, pe fonduri europene, ce trebuia implementat de mult.

  • Marius Oprescu, președintele CJ Olt: ”Licitația a fost câștigată de Rosal, li s-a dat un termen de mobilizare de 90 de zile, nu l-au îndeplinit, a mai fost o prelungire de 50 de zile. Am decis rezilierea contractului, ei ne-au dat în judecată, dosarul se află în instanță”.
  • Până se lămurește situația, primăriile au posibilitatea de a încheia contract cu o firmă care să ia gunoiul și să-l ducă la groapa amenajată de la Bălteni, adaugă șeful Consiliului Județean.
  • La Rusănești, nu e încheiat niciun contract, iar primarul așteaptă soluția instanței. Susține că un astfel de contract l-ar costa enorm.
Rusănești, arena leilor locali! Comuna din Olt unde gunoiul năpădește până și Casa Albă, iar politicienii își dispută nunțile și cumetriile
Groapa de gunoi din Rusănești, întinsă pe întreg câmpul de la marginea satului
ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore
Recomandări
ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore

Am ajuns în Rusănești, la mijlocul zilei, în urma reclamațiilor consilierilor PNL, care spun că în localitatea lor nu se mai poate trăi. La marginea satului, chiar lângă pășunea comunității și lângă râul Olt, sunt aruncate gunoaiele produse de locuitori, de ani de zile. Primăria din Rusănești alocă anual o sumă de bani ca să întrețină groapa apărută din nevoie, numai că banii nu se văd nicăieri.

Gunoi în baltă, pe pășune și la sala de festivități

Muntele de resturi e împrejmuit pe ici, pe colo, dar clar nu prin toate părțile esențiale. Mizeria aruncată la grămadă de tot satul zboară, nestingherită, în bătaia vântului, pe întreaga pășune, în balta de lângă Olt, plină de lebede și gâște sălbatice, pe terenul unde se ține anual târgul satului și până aproape de sala de festivități, unde oamenii  marchează cele mai importante momente ale vieții: nunta, botezul, pomenirea morților. Sticle de plastic, hârtii, resturi menajere, ambalaje sunt amestecate cu schelete de animale, într-un miros greu de suportat.

Rusănești, arena leilor locali! Comuna din Olt unde gunoiul năpădește până și Casa Albă, iar politicienii își dispută nunțile și cumetriile
Gunoiul a acoperit și o parte din pășunea satului
Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului
Recomandări
Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului

Am făcut un tur al satului, destul de răsărit altfel, împreună cu Nicu Defta, liberal convins. Ne-a fost prezentat drept vedeta satului, cel care știe întotdeauna să pună punctul pe ”i”. ”A fost la toate protestele, domnișoară”, ne-a spus un localnic. Nicu Defta are și pagină de Facebook.

Rusănești, arena leilor locali! Comuna din Olt unde gunoiul năpădește până și Casa Albă, iar politicienii își dispută nunțile și cumetriile
Nicu Defta, la protestele din București

Acolo sunt pozele ce stau mărturie că nu a ratat niciun protest și că e la curent cu tot ce se întâmplă în politica autohtonă.

Eram destul de reticenți când am plecat la drum, având în vedere înflăcărarea de liberal a lui Nicu Defta. Ne gândeam că exagerează, cum se practică în politica noastră. Odată ce am dat nas în nas cu mirosul emanat de groapa de gunoi a satului și am văzut munții de resturi, am realizat că, la Rusănești, nici măcar cele mai iscusite discursuri și promisiuni politice nu pot să ascundă mizeria sub preș.

Suprafața contaminată, pânza freatică în pericol

Rusănești, arena leilor locali! Comuna din Olt unde gunoiul năpădește până și Casa Albă, iar politicienii își dispută nunțile și cumetriile
Nicu Defta, consilierul PNL care a reclamat că groapa de gunoi e un pericol public
De ce se grăbește Putin să elibereze Kurskul? Principalele câștiguri ale Ucrainei în ofensiva din Rusia și efectele lor, explicate de un analist militar
Recomandări
De ce se grăbește Putin să elibereze Kurskul? Principalele câștiguri ale Ucrainei în ofensiva din Rusia și efectele lor, explicate de un analist militar

Priviți dumneavoastră pășunea asta, de aici românul nostru consumă lapte, aici pasc animalele.

Nicu Defta, consilier PNL:

A început cam timid Nicu Defta. Își căuta cuvintele, încerca să le găsească pe cele mai grele pentru o situație atât de murdară precum cea din Rusănești. ”În urma atâtor sesizări, filmări, am apelat la forurile competente, la Garda de Mediu. Tot așteptăm. Văd că nu zice nimeni nimic. Tot așteptăm și cât o să așteptăm nu știu”, a completat liberalul.

Nu se știe cum putea o asemenea crimă la adresa mediului să scape nevăzută și nemirosită de autorități, dar s-a întâmplat.

”Deja suprafața aceasta e contaminată. Noi avem mai ales dorința să nu se infecteze pânza freatică. Sunt în jur de două hectare contaminate. Aici pasc animalele oamenilor. Multe mor pentru că înghit sârme. Sunt câini vara aici care mănâncă putreziciuni și animale moarte. Culmea că sunt amestecate cu gunoaie menajere și totul este împins în baltă”, turuie fără încetare Nicu Defta.

87.000 de lei de la buget, dați degeaba, acuză liberalii

S-a urnit mai greu, ca o mașină un pic ruginită, dar odată puse în mișcare rotițele, nu se mai oprește. Merge repede, abia ne ținem după el, se învârtește haotic, se duce când în stânga, când în dreapta și pune piciorul pe sticle, hârtii, cadavre de animale, ca să ne arate dezastrul.

Dintr-odată se repede spre o băltoacă: ”Uitați, asta e pânza freatică, nivelul e în jur de doi metri și ceva. Sunt pesticide, mizerie, vă dați seama că intră direct în pânza freatică? Ne otrăvim pur și simplu. În fiecare an, în bugetul primăriei se alocă 87 de mii de lei pentru administrarea acestei mizerii. Uitați ce se poate întâmpla aici”.

Reporter: Dar de ce nu au împrejmuit, nu înțeleg, ce fac cu banii ăștia?

Nicu Defta: Cine știe?! Noi, când facem bugetul știm că 87 de mii de lei sunt necesare pentru administrarea gropii de gunoi”

Primarul: „Situația e sub control”

Primarul PSD din Rusănești, Alexandru Chirea, e la al cincilea mandat. Edilul  susține că situația din localitatea lor e mult mai bună decât în alte părți. Mai spune și că groapa de gunoi e de fapt întinsă pe patru hectare de teren nearabil al primăriei și nu pe pășune. Recunoaște însă că pășunea e în imediata vecinătate.

Rusănești, arena leilor locali! Comuna din Olt unde gunoiul năpădește până și Casa Albă, iar politicienii își dispută nunțile și cumetriile
Alexandru Chirea, primarul comunei Rusănești SURSA Eveniment de Olt

Groapa de gunoi e la marginea satului, e împrejmuită. Vin zeci și zeci de remorci de gunoi. Le mai adunăm gunoiul și din comună, e sub control acolo.

Alexandru Chirea, primar Rusănești:

Reporter: Ce e sub control? Am fost și noi să vedem, tot câmpul e plin de gunoaie.
Primar: Unde e câmpul?

Reporter: Pășunea.
Primar: E pășune, nu e câmp. A mai luat vântul, domne.

Reporter: Cât alocați anual pentru groapă?
Primar: 50 de mii de lei.

Reporter: Deci nu 87 de mii de lei?
Primar: Eee, nu, a fost cu gard cu tot. Anul ăsta împingem gunoaiele, am făcut și gardul, strângem din comună gunoaiele cu mașina, le luăm de pe marginea satului, de pe unde sunt aruncate.

Reporter: Dar gardul de ce nu e peste tot?
Primar: Ba da. E împrejmuită toată, până la capăt. Au rămas două intrări, trei intrări, pe unde intră  gunoiul. E problemă, că a fost licitație pentru gunoi pentru tot județul. Și acum Consiliul Județean se judecă, a renunțat la contract și până atunci … , s-a apărat edilul. 

Rusănești, arena leilor locali! Comuna din Olt unde gunoiul năpădește până și Casa Albă, iar politicienii își dispută nunțile și cumetriile
Schelete de animale, aruncate la întâmplare pe câmpul de la marginea satului

O sursă ce a dorit să rămână anonimă ne-a spus că 87 de mii de lei sunt banii alocați anual doar pentru întreținerea gropii. Pentru gard, primăria ar mai fi dat în jur de 30 de mii de lei. Ne urcăm în mașină ca să dăm o roată și să-l vedem pe tot.

”Este de mascaradă. Este o mască. Gardul e un pic în față și o laterală”, ne arată cu degetul Nicu Defta spre porțiunile de gard lipsă ori spre cele deja depășite de grămezile de gunoi.

Rusănești, arena leilor locali! Comuna din Olt unde gunoiul năpădește până și Casa Albă, iar politicienii își dispută nunțile și cumetriile
Gunoiul a depășit cu mult gardul ce împrejmuiește groapa din loc în loc

Apoi omul ne indică  locul unde se ține târgul satului în fiecare an. E chiar lângă groapă. Oamenii stau, practic, cu nasul în gunoi, dar petrec, cu mici, bere și muzică lăutărească.

Casa Albă, locul unde gunoiul se întâlnește cu voia bună

Nicu Defta susține că mizeria ajunge uneori, luată de vânt, până la sala de festivități a satului: ”Dincolo de groapă, la 200 de metri, există Casa Albă, cum îi zicem noi, locul unde se țin festivitățile anuale, nunți, botezuri, pomeni. Să vedeți ce gunoaie sunt pe lângă clădire. Casa Albă e a localității, administrată de primărie, oamenii care fac nuntă dau taxe – 15 mii de lei – care intră în bugetul local, dar restul, zic că e o afacere privată a domnului primar”.

Rusănești, arena leilor locali! Comuna din Olt unde gunoiul năpădește până și Casa Albă, iar politicienii își dispută nunțile și cumetriile
Casa Albă din Rusănești, locul unde se țin petrecerile satului

Și colegii săi liberali susțin că primarul ar profita din plin de petrecerile de la Casa Albă. El ar furniza toată mâncarea și băutura, mai ales că are de unde. ”Și fermă, și cofetărie, și brutărie. Banii de chirie se duc la primărie, dar restul bagă primarul în buzunar”, ne mărturisește un alt liberal.

Concurență pe piața de evenimente ale comunei

Primarul susține că nu are de-a face cu alimentele și băutura consumate la petreceri. Dacă ar avea, ar fi conflict de interese, recunoaște edilul.

Reporter: O altă problemă ar fi fost cu Casa Albă. Dumneavoastră duceți acolo alimentele și băutura și luați banii?
Primar: Cumpără fiecare de unde vrea. Într-adevăr are băiatul meu un magazin acolo. Nu le spun eu de unde să le ia.

Reporter: Dar cumpără și de la dumneavoastră?
Primar: Or mai fi cumpărat, eu ce să zic?! Piața e liberă, fiecare cumpără. Ar fi conflict de interese dacă aș cumpăra eu de acolo.

Reporter: Deci lăsați la liber de unde să cumpere?
Primar: Da, fiecare care își face nuntă, botez, cumpără de pe piața liberă.

Tot el susține că toate acuzațiile pleacă de la o concurență neloială pe care vrea să i-o facă unul din consilierii liberali. ”Își deschide și el sală de festivități și are ceva cu Casa Albă care e a primăriei, spune relaxat primarul.

Filozofie de primar: nu l-au doborât patru dosare penale, deci adversarii politici n-au nicio șansă

Edilul mai spune că toate i se trag de la bătălia politică. Este sigur totuși pe succesul său. A câștigat toate mandatele din 2000 cu un procent zdrobitor.

Reporter: Dar e război acolo la dumneavoastră între PNL și PSD, cum stă treaba?
Primar: Păi a fost mai demult și acum au început iar luptele, că se apropie alegerile.

Reporter: Și ce șanse credeți că aveți să câștigați iar?
Primar: 70%. Eu am avut patru dosare penale, spune senin edilul și conchide încrezător că inamicii politici nu o să-l bată la scor nici de data asta.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
Viva.ro
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Unica.ro
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Observatornews.ro
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI