Profesorul de geografie Kamran Manafly, 28 de ani, a scris pe Instagram, pe 8 martie, că nu vrea să devină „o reflexie a propagandei de stat”. Se întâmpla cu câteva zile înainte ca platforma să fie restricționată. „Am propria mea opinie! Ca mulți profesori! Și știți ce? Nu coincide cu opinia statului”, a mai spus tânărul.
Reacția lui venise după ce a avut o ședință la școala din Moscova la care preda în care li s-a explicat cum trebuie să vorbească cu elevii despre situația din Ucraina și că trebuie să susțină poziția Guvernului.
La două ore după ce a făcut postarea, a fost sunat de directoarea școlii, care i-a spus că fie șterge postarea, fie e dat afară. „Nu am vrut să o șterg. Am știut din acel moment că nu are sens să mă cert cu nimeni și că cel mai bine e să demisionez”, a spus pentru BBC.
A doua zi, când a mers la școală să-și înainteze demisia și să-și ia lucrurile, i s-a interzis să intre în școală. Imediat a fost înconjurat de elevi care își luau rămas bun de la el, pe stradă.
„Cineva a sunat atunci la poliție spunând că organizez un protest neautorizat”, a povestit profesorul. În următoarea zi a putut să se vadă cu directoarea școlii, dar nu i s-a acceptat demisia, ci a fost concediat pentru „comportament imoral la locul de muncă”.
Pentru mine, cel mai ciudat lucru este că exprimarea propriei opinii devine ceva imoral.
Kamran Manafly:
Concediată fiindcă a semnat o scrisoare deschisă pentru oprirea atacului din Ucraina
Kamran Manafly nu este singurul care a avut de suferit fiindcă și-a spus opinia public despre ceea ce autoritățile ruse vor să fie numită „operațiune militară specială”. Cu precădere în Moscova și Sankt Petersburg oamenii s-au revoltat, au ieșit în stradă, și-au spus opinia. Mii au fost arestați și s-a introdus o nouă lege care taxează orice așa-zisă dezinformare cu 15 ani de pușcărie.
Katya Dolinina, manager al unui lanț de cinematografe, a luat atitudine când a văzut scrisoarea deschisă împotriva războiului semnată de sute de nume din sectorul cultural. Și-a pus și ea semnătură fără să ezite, a mărturisit pentru BBC.
A primit apoi un telefon de la șeful ei care îi spunea să-și șteargă numele imediat sau să demisioneze. A refuzat ambele variante, așa că a fost dată afară. „Am simțit că oricum nu mai conta, fiindcă nu știu cum aș fi putut continua să lucrez acolo, dacă nu mi-ar fi cerut să demisionez”, a spus femeia.
Ședință cu toți medicii în care a fost făcută de rușine
Anna Levadnaya, medic pediatru și influencer cu peste două milioane de urmăritori pe Instagram, era în vacanță când a început invazia. A postat imediat o fotografie de pe geamul avionului la care a atașat un porumbel al păcii. „Nu am cerut eu această agresiune. Mi-e teamă pentru noi toți”, a fost mesajul ei pe Instagram. Peste câteva zile, un coleg i-a trimis un video de la clinică din Moscova, în care directorul vorbea, în fața a o sută de colegi, despre gestul ei. Anna se afla încă în concediu.
„Era o punere la zid publică. A spus clar că cei care nu susțin acțiunile guvernului, n-ar trebui să lucreze la o instituție de stat”, a mai spus doctorul. I s-a cerut apoi să-și dea demisia și dacă refuză, va fi dată afară. „Nici măcar vaccinarea anti-COVID care a creat atâta agresivitate nu a semănat atâta ură între oameni ca acest război. Există o ruptură imensă în societate astăzi, fiindcă fiecare crede doar propriul adevăr”.
Potrivit BBC, mulți alți cetățeni au trebuit să renunțe la joburi din cauza opiniilor, alții și-au dat ei demisia în semn de protest și au plecat din țară.