Testele rapide oferă o precizie de peste 94%, au fost create de compania farmaceutică rusă Generium și sunt dezvoltate de un consorţiu de societăţi medicale specializate denumit „Uniunea medico-biologică”.
Potrivit ministerului rus al Industriei, testele „detectează ARN-ul coronavirusului”, iar „utilizarea acestui kit de detectare va creşte de câteva ori productivitatea laboratoarelor şi probabilitatea de a detecta o infecţie virală”, se precizează într-un comunicat al ministerului rus, citat de Agerpres.
„Datorită procedurii simplificate de preparare a eşantioanelor şi reducerii numărului de etape necesare pentru analiză, timpul de detectare a agenţilor patogeni este mai mic de o oră”, a precizat cercetătorul Andrei Ivanov din cadrul Academiei ruse de Ştiinţe, citat în comunicat.
Tehnica de depistare folosită în prezent în cele mai multe ţări este aşa-numita RT-PCR – o metodă de amplificare a materialului genetic viral.
Noile teste sunt realizate de laboratoare de specialitate, iar prelevarea se face din interiorul nasului.
Pacientul va afla dacă este sau nu infectat în câteva ore de la prelevare.
Alte kituri de testare rapidă sunt în faza de producţie în Franţa, SUA, Elveţia şi în Germania.
Totodată, companiile farmaceutice lucrează şi la teste serologice pentru depistarea anticorpilor, pentru a determina dacă un individ a avut contact cu virusul şi s-a imunizat pe cale naturală.