Potrivit acestui ONG – Roskomsvoboda – autoritățile au restricționat 14.800 de site-uri numai săptămâna trecută, acesta fiind cel mai mare număr într-o singură săptămână din ultimii ani, scrie The Moscow Times.

Deși nu a menționat cauzele potențiale ale acestei creșteri, ONG-ul a precizat că nu a observat vreo „preponderență anormală” a anumitor site-uri în detrimentul altora.

Roskomsvoboda enumeră aproape 640.000 de site-uri web care sunt blocate în prezent în Rusia.

Autoritățile fiscale (47%) și procurorii federali (11%) reprezintă cea mai mare parte a blocărilor ordonate de agențiile guvernamentale.

Purtătoarea de cuvânt a Roskomsvoboda, Natalia Malysheva, a declarat pentru Kommersant că Biroul Procurorului General a încetat luna trecută să mai apară în sistemul de monitorizare al ONG-ului.

Organismul de stat de supraveghere a internetului din Rusia, Roskomnadzor, a prezentat luna aceasta un proiect de ordin care permite Procuraturii Generale să rețină informații despre deciziile sale, notează Kommersant.

Experții IT intervievați de ziar au declarat că autoritățile se orientează către un sistem mai puțin transparent atunci când blochează site-urile.

Procurorii federali ruși s-au lăudat cu blocarea sau ștergerea a 138.000 de site-uri între lunile februarie, când a început invazia Rusiei în Ucraina, și august.

Practic, toată mass-media independentă din Rusia a fost blocată sau a primit ordin să-și înceteze activitatea de când forțele ruse au invadat Ucraina.

Platformele occidentale de socializare precum Facebook, Instagram și Twitter au fost fie blocate, fie restricționate.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News