În acest moment, Rusia are 87.147 de cazuri de infectări, iar numărul deceselor a ajuns la 794, a notat The Moscow Times.

Acum, Rusia este pe locul 9 mondial, după SUA, Spania, Italia, Franța, Germania, Marea Britanie, Turcia și Iran.

În prezent, China se află pe locul nouă în ceea ce privește numărul de cazuri de COVID-19.

Moscova, cel mai afectat oraș din Rusia

Cea mai afectată este chiar capitala Moscova. Cei peste 12 milioane de locuitori ai metropolei au fost obligați să stea la izolare din data de 30 martie, iar situația va dura, cel puțin, până la 1 mai.

Moscoviților nu le este permis să iasă din casă decât pentru a merge la serviciu, pentru a-și plimba câinii, să ducă gunoiul sau să meargă la cele mai apropiate magazine pentru cumpărăturile de bază.

Autoritățile de la Moscova au decis să fie și mai ferme cu cetățenii, obligându-i pe cei care vor să circule cu mașina sau cu transportul în comun să obțină în prealabil un permis electronic.

Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt de la Kremlin, a spus că autoritățile se așteaptă ca numărul cazurilor de infectări cu coronavirus să crească până la jumătatea lunii mai și să scadă începând cu luna iunie.

„Repet, aceste greutăți vor fi rapid uitate”, a mai spus Peskov pentru agenția Tass. „După aceea, rușii vor trebui să muncească din greu pentru a reduce consecințele pandemiei asupra vieții lor”, a mai spus acesta, adugând că „va urma o perioadă plină de provocări, care va necesita eforturi mari.

„Viața va reveni la normal”, a încheiat Peskov.

La nivel global, s-a trecut de pragul de 3 milioane de infectări.

 
 

Urmărește-ne pe Google News