După ce l-a prezentat ca „obstacol” pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care între timp a acceptat armistițiul total propus de Statele Unite, refuzat în schimb de liderul rus Vladimir Putin, regimul de la Moscova sugerează acum că ar fi necesară modificarea Constituției Ucrainei, pe motiv că interzice „schimbările privind integritatea teritorială”.
„Constituția lor interzice orice negocieri privind schimbările în integritatea teritorială”, iar aceasta este „principala dificultate” în găsirea unui acord de pace, spune Serghei Șoigu.
Șeful Consiliului de Securitate al Rusiei a mai susținut că regimul de la Moscova „nu știe cu cine să vorbească la Kiev” din cauza „chestiunii privind legitimitatea lui Zelenski”. În plus, el a criticat decizia lui Zelenski de a interzice orice negocieri cu Rusia atâta timp cât este condusă de Vladimir Putin.
Președintele ucrainean a dat un ordin în acest sens după ce liderul de la Kremlin a anexat din pix patru regiuni din Ucraina ocupate parțial de armata rusă. Cu toate acestea, conducerea de la Kiev nu a exclus purtarea unor negocieri care să ducă la o pace justă și durabilă pentru Ucraina.
În ceea ce privește presupusa lipsă de legitimitate a lui Zelenski invocată de regimul de la Moscova și propaganda sa, Ucraina nu poate organiza alegeri din cauza legii marțiale, adoptate după ce Rusia și-a lansat invazia, la 24 februarie 2022. Alegerile prezidențiale ar fi trebuit să aibă loc în primăvara anului 2024, dar au fost amânate, la fel ca cele parlamentare, până la ridicarea legii marțiale, cel mai probabil odată cu încheierea războiului.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_9ec7fcf7deb015081503f095201e7fec.jpg)
Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) a adoptat la sfârșitul lunii trecute o rezoluție în care legitimizează mandatul președintelui Volodimir Zelenski până la organizarea de noi alegeri odată cu încetarea focului și ridicarea legii marțiale.
Ucrainenii semnalează la rândul lor că Vladimir Putin nu poate fi considerat „președinte” atâta timp cât alegerile din Rusia sunt trucate și manipulate cu contracandidați stabiliți de Kremlin, modificări constante ale Constituției într-un sens favorabil lui Putin, lipsa observatorilor internaționali și locali independenți, intimidări, furturi de voturi, propagandă etc.
Contrar a ceea ce spune Șoigu, conducerea de la Kiev s-a arătat deschisă la unele compromisuri privind teritoriile ocupate de armata rusă. O condiție ar fi ca aceste teritorii să nu fie recunoscute oficial ca parte a Rusiei și să se prevadă posibilitatea recuperării lor pe cale diplomatică.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_7b5eecd46c2ed116771d8b8d0dc194e5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_442e1d7e5de0e81ba7eb12213daafa65.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_187c1f98291e213ad1aa19926de767e4.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_626f48c3c678af312037fbe2c25ab81c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_f718ab0a097fa424254a7df4d5714081.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_28c34895ffa4c75e09133ec3eea6f90c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_361e627e4a4f271190577fa80416cdb7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_a0239de304a30e16feeb902055615f2e.jpg)