În noiembrie, Rusia a lansat o nouă rachetă balistică „misterioasă” asupra orașului Dnipro, centrul Ucrainei. Atacul s-a soldat cu zeci de răniți și clădiri distruse.

Analiza fragmentelor rachetei balistice cu rază medie de acțiune Oreșnik arată că racheta nu este nouă. Un număr de serie și o dată de producție au fost găsite pe una dintre piese: 12 aprilie 2017.

Ucrainenii susțin că aceasta este dovada că, în 2017, sistemul de control pentru o rachetă balistică cu rază medie de acțiune exista deja la Moscova și „demonstrează încă o dată că Rusia încălca în mod activ tratatul privind eliminarea rachetelor cu rază medie și scurtă de acțiune cu Statele Unite”.

Vladimir Putin a susținut că producerea rachetei Oreșnik a început anul trecut.

Producția în serie de rachete RS-26 Rubej a început în 2017. Dar, în martie 2018, la Moscova a fost luată decizia de a anula furnizarea RS-26, moment în care rachetele au devenit „Oreșnik”.

Dezvoltarea Oreșnik a început mult mai devreme, deoarece 2017 este doar anul de producție a piesei, „probabul în 2010, dacă nu mai devreme”, observă Defense Express.

Ucrainenii susțin că trebuie acordată atenție și indexului „EFIT 302811.002”, direct legat de întreprinderea rusă de rachete spațiale NCAP („Centrul de Știință și Producție pentru Automatizare și Instrumentare numit după academicianul NA Pîlîughin”). NCAP face parte din Roscosmos.

NCAP se ocupă de sisteme de control pentru rachetele Zenit, Proton-M și pentru racheta intercontinentală Topol-M.

NCAP este, probabil, responsabil și de dotarea Oreșnik cu echipamente de control, fie pentru întreaga rachetă, fie pentru unitatea de separare a focoaselor. Acest lucru era de așteptat: pentru crearea acestei rachete în Federația Rusă s-a urmat principiul asamblării din elemente gata făcute.

 
 

Urmărește-ne pe Google News