„Avioane de transport ruse au îmbarcat echipament de drone pe un aerodrom din Iran şi au zburat apoi din Iran spre Rusia timp de mai multe zile, în august”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul de brigadă Pat Ryder.

Operaţiunea „face parte probabil din intenţiile Rusiei de a importa sute de drone iraniene de diverse tipuri”, a subliniat Ryder.

„Informaţiile noastre ne indică faptul că dronele din acest transfer au arătat deja numeroase deficienţe”, a mai precizat generalul de brigadă, care nu a adus elemente suplimentare în sprijinul afirmaţiei sale.

Mai ales din cauza sancţiunilor internaţionale impuse împotriva Moscovei, industria rusă de armament are dificultăţi în a-şi produce propriile drone, a afirmat Ryder, explicând de ce Rusia apelează la Iran pentru a importa drone de tip Mohajer-6 şi Shahed.

Dronele ar urma să fie folosite de forţele ruse în Ucraina pentru misiuni de atac aer-sol, de luptă electronică şi de ţintire pe câmpul de luptă.

Atât forţele ruse, cât şi cele ucrainene au mobilizat şi pierdut numeroase drone de supraveghere şi de atac în cele şase luni de război.

Foto: EPA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

 
 

Urmărește-ne pe Google News