Pe teritoriul ţării au fost raportate 119 decese în decursul ultimelor 24 de ore, cel mai ridicat bilanţ zilnic înregistrat până în prezent în Rusia.
Rusia se situează pe cea de-a doua poziţie după Statele Unite, cu 272.043 de cazuri raportate, dintre care 9.200 de noi cazuri anunţate sâmbătă. Acest bilanţ este cel mai scăzut din 2 mai.
Au existat şi voci critice care au pus la îndoială rata mortalităţii comunicate oficial, acuzând Rusia că ar fi subevaluat în mod conştient numărul morţilor din cauza COVID-19.
Numărul total al deceselor contabilizate oficial este de 2.537, un bilanţ inferior altor ţări care raportează mai puţine contaminări.
Autorităţile au respins acuzaţiile, precizând că sunt raportate doar decesele ale căror principală cauză este coronavirusul, în timp ce alte state numără cvasitotalitatea deceselor pacienţilor testaţi pozitiv.
Autorităţile spun de asemenea că epidemia a ajuns mai târziu în Rusia, iar autorităţile au avut răgazul de a pregăti spitalele şi de a pune la punct o strategie de depistare masivă.