„A început a douăzeci și una zi a rezistenței eroice a poporului ucrainean în fața invaziei militare rusă. În total, până la 15 martie 2022, inamicul a pierdut (complet distruse sau mult reduse capacitățile de luptă) până la 40% din unitățile implicate în așa-numitele „operațiuni” din Ucraina”, a anunțat, miercuri, Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.
„Starea, poziția și natura acțiunilor forțelor de apărare nu s-au schimbat semnificativ în ultima zi. Forțele Armate ale Ucrainei au reușit să provoace lovituri devastatoare grupurilor de trupe inamice din teritoriile ocupate temporar ale Ucrainei și, în unele zone, să contraatace”, a precizat Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.
Potrivit oficialilor militar ucraineni, în 20 de zile de conflict, Rusia ar fi pierdut aproximativ 13.800 de militari. De asemenea, inamicul a pierdut 430 de tancuri, 1.375 de blindate 190 de sisteme de artilerie și 70 de lansatoare multimple de rachete.
În ceea ce privește forțele aeriene rusești, Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei susține că acestea au pierdut de la declanșarea conflictului 84 de avioane, 108 elicoptere, 11 drone, dar și 43 de mijloace de apărare antiaeriană.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
Foto: EPA