Şeful AIEA, Rafael Grossi, a avertizat în timpul vizitei sale asupra riscului unui accident nuclear grav la Kursk, dar nu a acuzat Kievul, așa cum și-a dorit Moscova.

Centrala este situată la aproximativ 40 de kilometri de teritoriul cucerit de forţele ucrainene de la începutul ofensivei lor în Kursk, la 6 august.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, i-a cerut șefului AIEA să se exprime „mai clar”, cu alte cuvinte, să prezinte versiunea Moscovei, deși susține că nu la acest lucru se referă. „Ne aşteptăm la o exprimare mai obiectivă şi mai clară a poziţiei agenţiei”, a declarat ea într-un interviu radio citat de agenția de presă de stat RIA.

„Nu în favoarea ţării noastre, nu în favoarea confirmării poziţiei Moscovei, ci în favoarea faptelor cu un obiectiv specific: asigurarea securităţii şi prevenirea dezvoltării unui scenariu catastrofal, spre care regimul de la Kiev împinge pe toată lumea”, a insistat ea.

Ucraina nu a răspuns acuzaţiilor Moscovei că ar fi atacat centrala nucleară din Kursk, unde alarma antiaeriană a fost pornită de Rusia în timpul vizitei lui Grossi.

Şeful AIEA a subliniat vulnerabilitatea acestei structuri din epoca sovietică, ce nu dispune de o cupolă de izolare precum centralele mai moderne.

Mulți candidați, o singură necunoscută: Cine intră în turul 2 cu Marcel Ciolacu? Variantele care îl pun în dificultate pe liderul PSD
Recomandări
Mulți candidați, o singură necunoscută: Cine intră în turul 2 cu Marcel Ciolacu? Variantele care îl pun în dificultate pe liderul PSD

Întrebat în cursul unei conferinţe de presă despre pagubele provocate de atacul cu dronă atribuit de Moscova Ucrainei, Rafael Grossi a refuzat să „arate cu degetul” pe cineva fără dovezi, subliniind în acelaşi timp că incidentul nu poate fi disociat de „activitatea militară” din regiune.

De la începutul invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina, AIEA a cerut în mod regulat ambelor părţi să evite luptele în apropierea centralelor nucleare, în special a celei din Zaporojie, ocupată de armata rusă şi situată pe linia frontului.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Știrileprotv.ro
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Locul de muncă în care poți face bani frumoși. Se plătește în lire sterline, n-ai nevoie de studii superioare, dar ești obligat să ai un câine
FANATIK.RO
Locul de muncă în care poți face bani frumoși. Se plătește în lire sterline, n-ai nevoie de studii superioare, dar ești obligat să ai un câine
Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Creatura care întinerește în loc să îmbătrânească. A fost descoperită recent și ar putea revoluționa medicina
FANATIK.RO
Creatura care întinerește în loc să îmbătrânească. A fost descoperită recent și ar putea revoluționa medicina
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
EXCLUSIV. Imagini surprinse cu "Şacalul" după ce a abandonat cadavrul Denisei
Observatornews.ro
EXCLUSIV. Imagini surprinse cu "Şacalul" după ce a abandonat cadavrul Denisei
Horoscop 17 septembrie 2024. Capricornii s-ar putea să se trezească cu provocări majore de la partenerii cei mai importanți
HOROSCOP
Horoscop 17 septembrie 2024. Capricornii s-ar putea să se trezească cu provocări majore de la partenerii cei mai importanți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI