”Considerăm
că astfel de acuzaţii împotriva preşedintelui rus sunt fără fundamentat şi
inacceptabile”, a declarat Dmitri Peskov într-o reacţie la afirmaţiile făcute
de Aleksei Navalnîi.

Peskov mai susține că Navalnîi primește indicații de la persoane pe care el le-a calificat drept ”instructori” ai Agenției Centrale de Informații (CIA) a SUA.

Înainte de declarațiile purtătorului de cuvânt, același lucru l-a susținut și preşedintele Dumei de Stat (Camera inferioară), Viaceslav Volodin. Acesta din urmă a afirmat că este ”absolut evident” că opozantul lucrează cu serviciile secrete şi cu organisme ale unor puteri occidentale, ”în interesul acestora”.

”Nu
pacientul lucrează cu serviciile de informaţii occidentale, ci serviciile de
informaţii occidentale lucrează cu el, aşa este mai corect. Într-adevăr există
o astfel de informaţie, chiar pot spune mai exact că în aceste zile specialişti
ai CIA lucrează cu el. Nu este prima oară când aceştia îi dau diferite
instrucţiuni”, a declarat Dmitri Peskov într-o întâlnire cu presa.

Aleksei
Navalnîi a declarat că el crede că ”Putin este în spatele acestui act”, în
primul interviu dat de la externarea sa din spitalul din Berlin, unde a fost
îngrijit după ce a fost mai mult de două săptămâni în comă.

Opozantul
rus a fost internat în spital în stare gravă, în data de 20 august, la Omsk, în
Siberia. Două zile mai târziu, Navalnîi a fost transferat la Berlin.

Guvernul
german a concluzionat că el a fost otrăvit cu Noviciok, un agent neurotoxic
dezvoltat de armata sovietică în perioada 1970-1980.

Rusia neagă
orice implicare în acest caz, la cererea cancelariilor occidentale care au
cerut explicații.

”Nu-i voi
face lui Putin cadoul de a nu mă întoarce Rusia. Nu vreau să fiu un lider al
opoziţiei în exil”, a spus Navalnîi în interviul pentru Der Spiegel.

 
 

Urmărește-ne pe Google News