„În cursul nopţii, Forţele Aeriene Ruse au efectuat un raid cu rachete folosind arme de înaltă precizie cu rază lungă de acţiune care au ţintit bazele de desfăşurare temporară a unităţilor de rezervă ale armatei ucrainene”, a declarat joi, 28 aprilie, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, generalul Igor Konaşenkov, în cadrul unui briefing de presă.

„Obiectivul raidului a fost atins. Toate facilităție desemnate (drept țintă, n.r.) au fost lovite. Înaintarea rezervelor inamicului spre zona de luptă a fost zădărnicită”, a susţinut oficialul rus.

De partea sa, armata ucraineană susţine că a doborât 21 dintr-un total de 23 de rachete de tipul X-101/X-555 şi două drone. Rachetele au fost lansate în jurul orei 04:00 de bombardiere strategice Tu-95 din zona Mării Caspice.

Administraţia militară din Kiev a anunţat că 11 rachete de croazieră ruseşti şi două drone au fost doborâte deasupra capitalei, fără a produce victime sau distrugeri notabile. Însă în alte oraşe sunt victime şi pagube, în special în oraşul Uman din centrul ţării, unde a fost lovit un bloc de locuinţe. Cel mai nou bilanţ provizoriu al victimelor civile în urma acestui raid pe ansamblul Ucrainei indică 17 morţi.

Potrivit serviciilor de urgență ucrainene, printre persoanele ucise în atacurile desfășurate de ruși se numără și trei copii, notează Al Jazeera.

Rusia neagă că ar ţinti zone locuite, dar fragmente din rachetele sale doborâte de antiaeriana ucraineană cad peste astfel de zone şi prin urmare produc victime în rândul populaţiei civile.

După atacul din octombrie asupra podului Kerci, care leagă peninsula Crimeea de Rusia continentală, pe care Moscova l-a atribuit serviciilor secrete ucrainene, forțele ruse au efectuat cu regularitate raiduri cu rachete şi drone care au ţintit cu predilecţie infrastructura energetică ucraineană.

În ultimele luni, însă, aceste raiduri masive, în care armata rusă folosea zeci de rachete, au devenit mai rare.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News