Oficiali de rang înalt din aproximativ 40 de țări au participat la reuniunea de două zile de la Jeddah, summit ce este parte a unui efort al Kievului de a obține sprijin și din partea statelor care au fost reticente până acum să ajute Ucraina în război. Rusia nu a fost invitată la reuniunea din Arabia Saudită.
Potrivit agenției oficiale ruse de presă TASS, ministrul adjunct de externe, Serghei Riabkov, a calificat reuniunea drept „o reflectare a încercării Occidentului de a continua eforturile zadarnice, sortite eșecului, de a mobiliza comunitatea internațională și, mai precis, sudul global, chiar dacă nu în întregime, în sprijinul așa-numitei formule de pace a lui Zelenski, care este sortită eșecului și nesustenabilă încă de la bun început”.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că speră ca inițiativa să ducă la un summit de pace în toamna acestui an, la care să participe liderii din întreaga lume și care să aprobe principiile pentru o soluționare bazată pe propria sa „formulă de pace” în 10 puncte.
În centrul planului de pace propus de Zelenski se află retragerea tuturor trupelor ruse de pe teritoriul Ucrainei și restabilirea integrității teritoriale a țării.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina