Ambasadorul britanic la Moscova, Nigel Casey, a fost convocat luni la MAE rus după ce ministrul britanic de externe David Cameron a spus săptămâna trecută, în timpul unei vizite la Kiev, că Ucraina are dreptul să folosească armele din ajutorul militar britanic pentru a lovi ţinte în interiorul Rusiei și că depinde de Kiev dacă să facă sau nu asta.
Afirmațiile sale au înfuriat Moscova, care a spus că ele sunt o recunoaștere a faptului că Marea Britanie „este acum parte de facto a conflictului”.
„Casey a fost avertizat că răspunsul faţă de atacurile ucrainene asupra teritoriului rus cu arme britanice poate fi orice instalaţie şi echipament militar britanic de pe teritoriul Ucrainei sau din străinătate”, a transmis Ministerul rus de Externe, într-un comunicat.
De asemenea, ministerul rus a declarat că Rusia vede în remarcile lui Cameron „o confirmare a escaladării grave şi a implicării crescânde a Londrei în acţiunile militare de partea Kievului”.
„Ambasadorul a fost chemat să reflecteze asupra consecințelor catastrofale inevitabile ale unor astfel de măsuri ostile ale Londrei și să respingă imediat declarațiile belicoase şi provocatoare” ale ministrului britanic de externe, a mai transmis MAE rus.
Subiectele la matematică la Evaluarea Națională 2025 – ce le-a picat elevilor de a 8-a.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_844fa91529b20d357c71ff2bc9eee4bf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_24e25387849722b22d26bb6ed89aa5df.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c71adba1ff08a2b6b491b69dd4665198.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_829ee925c8c7870d17ff9dbc936aade6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5dab2c4e29daa244ed20009b69853b9e.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_32be692b097006eeab1e338dfc893f14.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_66a06f8f51350644d54916774baf1890.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a0dfb78c634e0ddd99395007bfb35e43.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_b307a7c6bdde9995928988bbb1f705d6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_794b9521e40613af24d4c1e0e0aeb78e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d66c8bf4b7ba403b4b2536beedeb3363.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_e2aee1ef33f834b3abd78c4b5ee94cf5.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_26ca7bf089c7306b28802ccd4e85b984.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_465a99130118088f64d00a1050d36e1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_329a14b3e9269ae9f7dbee56799a917c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_df0bea853933d2c2fa8e4ef75dc9703f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_439ef289ea7183c2e15d74cec04a9046.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b9424f1cb3e4ab0f8649fa2d8c72bc1a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_d25f894c8663b57c42fa75b63c93a7d2.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_dd94df6ba0024559637ce8384ffef36e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_1e6a8a625dabfbaea1c8ec7e4aba1236.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a448f03c30f9fa541fc5d05f72bc101e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_5c6ce9e1a8153e005dfb344ae8b55b74.jpg)
Cartezius 07.05.2024, 15:02
Vad ca ați ramas numai voi intre voi!Așa da „schimb de idei”!
Marica13 07.05.2024, 06:24
Conducerea rusiei a luat o razna....
Sfantul_Cuvios_Pafnutie 07.05.2024, 00:24
Mamă, ce noutate! Nu au mai ameninţat ţările NATO cu atacuri de câteva zile... Aceleaşi ameninţări care înainte de februarie 2022 erau mai subtile, apoi pe faţă. Au trecut 800+ de zile de atunci, invincibila armată rusă încă frământă noroiul oprită de o mână de *** şi de mercenari înarmaţi cu rable, fără șanse în fața supereroilor în tricouri dungate, înarmați cu supertehnologie rusească, iar Putin încă nu a lansat nicio rachetă... Oare de ce?
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.